Ești pregătit pentru un nou început?

Publicat
un nou început

Cât o să mai aștepți până când o să ceri ce-i mai bun pentru tine?”

Epictet

Nu știu dacă Epictet se confrunta cu truma divorțului acum 2000+ ani, dar cumva citatul acesta este aplicabil situației noastre, azi.

Fiindcă auzim de multe ori oameni care se plâng – de fostul partener, de fosta soacră, de copiii obraznici, de guvern, de job, de viață.

Și nu zicem că n-au dreptate – sunt sute sau chiar mii de situații în care cele menționate mai sus nu sunt perfecte. În care zilele grele par să nu se mai termine, în care ești într-o ceartă constantă cu câte cineva, în care rezolvi o problemă și imediat apare una nouă.

Însă nu înseamnă că dacă viața este incorectă, trebuie să renunți la luptă.

Viața a fost, este și va continua să fie incorectă pentru mulți oameni. Te poți aștepta periodic la momente grele, la provocări, la senitmente mai puțin plăcute.

Dar asta nu înseamnă că poți renunța la propria fericire!

Indiferent de provocările cu care te confrunți post-divorț, există soluții. S-ar putea să nu fie foarte clare pentru tine acum, însă experiența noastră de lucru cu sute de clienți îți poate confirma că da, se trece peste trauma divorțului.

Chiar dacă ți se pare că ai avut cea mai nasoală căsnicie din istorie și nu e nimeni care poate să înțeleagă suferința ta acum… crede-mă, există.

Și mai există și comunități de suport, există experți în domeniu, există metode psihologice studiate și dovedite care te pot ajuta să depășești această traumă rapid și eficient.

Tot ce lipsește din ecuația asta este dorința ta de a-ți lua viața în propriile mâini.

Dacă vei da mereu vina pe fostul partener, pe fosta soacră, pe copiii obraznici, pe guvern, pe job și pe viață, nu vei ieși niciodată din această stare negativă.

În schimb dacă vei spune „da, totul este nasol, dar sunt pregătit/ă să fiu fericită din nou”, atunci viața ta se va schimba radical în bine.

Dacă vrei să faci o schimbare reală în viața ta și să accelerezi procesul de revenire după divorț, hai la Grupul de Suport după Divorț!

Cu drag,

Monica, colega Gabrielei