Te iubesc pe tine, dar mă iubesc pe mine?

Se pare că indiferent că vorbim despre o căsnicie de 20 de ani sau o relație de 3 luni, putem cu toții să agreăm asupra unui principiu. Atunci când cineva pe care iubești îți închide ușa (și o încuie după el), nu poți să nu te întrebi ce naibii se întâmplă cu iubirea asta.

De unde-a venit și unde se duce, și cel mai important – cum se face că doi oameni care ar fi murit, la un moment dat, unul pentru celălalt, pot ajunge să se rănească atât de tare?

Sunt multe întrebări și mult mai multe răspunsuri. Iar adevărul este că nimeni nu știe adevărul absolut – cu atât mai puțin eu. Însă în acest articol te invit să explorăm – fără preconcepții sau judecată – unde se duce toată iubirea asta. Sau, poate că și mai important, ce putem face noi după dispariția ei?

Când nu poți să te rănești pe tine, îl rănești pe celălalt

O s-o dau puțin în teorii filosofice, deci dă-mi o șansă să explic înainte să închizi “articolul nebunei”. 

Se spune că singurul mod în care poți iubi cu adevărat pe altcineva e să te iubești cu adevărat pe tine. Acum, întrebare de baraj: câți oameni știi care se iubesc cu adevărat pe ei înșiși? 

Adică și la bine, și la rău, și la îngrășare, și la greșeli, și la slăbiciuni, și la dependențe, să se iubească necondiționat? Îndrăznesc să bănuiesc că nu foarte mulți.

Acum, a doua întrebare: câți dintre oamenii pe care îi cunoști, care nu se iubesc cu adevărat pe ei înșiși, sunt într-o relație de dragoste? Din nou, îndrăznesc să bănuiesc că măcar jumătate, dacă e să ne luăm după statistici. Sau, hai, dacă nu într-o relație serioasă, măcar în zona de dating. 

Așadar, luând aceste două informații și punându-le cap la cap, putem concluziona că oamenii care nu se iubesc pe sine cu adevărat, nu-și pot iubi nici partenerii în același mod.

Și nu, nu zic că toată lumea e în secret diabolică și narcisistă – evident că iubim, dar iubim doar cât de mult putem. Și, așa cum spune și faimoasa replică din “The perks of being a wallflower” – acceptăm iubirea pe care considerăm că o merităm. 

Deci, dacă atunci când greșești, scapi vaza cu flori sau uiți să-ți iei telefonul de acasă îți dai bobârnace și te judeci până nu mai ai aer, cum o să te comporți cu partenerul tău? 

Nu uita, dacă nu te poți iubi pe tine necondiționat, nu îl vei putea iubi nici pe el. 

Deci ce facem, nu mai iubim?

Ba da! Doar că pe noi înșine 🙂

Mă tot gândesc la informațiile care ne sunt oferite încă de când suntem copchilași mici – prințesa e fericită numai după ce vine prințul să o salveze (ca să o iubească regește). Personajul principal din film îi spune partenerei cum ea e singura care îi poate face viața completă. Bunicii tăi, atunci când mergi la masa de Crăciun, te iau la rost că încă ești singură. Deci noi ce pricepem?

Că fericirea, menirea și valoarea noastră e strâns legată de abilitatea de a iubi și de a fi iubiți. Dar nimeni nu ne întreabă dacă noi ne iubim pe noi înșine. Dacă avem grijă de noi. Dacă ne odihnim. Dacă suntem înțelegători și empatici atunci când o dăm în bară.

Deci, unde dispare iubirea după un divorț? Irelevant. Pentru că iubirea ta – pentru tine – este în interiorul tău. Și acolo ar trebui să continui să cauți, să ierți și să vindeci. 

Iar la final, mai mult ca sigur, o să reapară și iubirea din exterior. 

Pentru mai multe discuții despre divorț, iubire și vindecare, te invităm la grupul de suport după divorț. Nu ești singura care nu a fost îndrumată să se iubească pe sine, dar poți fi printre puținii care face un efort activ și învață s-o facă. 

Scrie-ne acum!

Articol scris de Monica Saulea