Despre Știința Divorțului și nu numai. Podcast Gabriela Saulea x Octavia Geamanu

Publicat

Am fost onorată să fiu invitată în podcastul Gânduri Bune cu Octavia Geamanu. Am discutat despre cum treci peste un divorț sau despărțire. Care sunt primii pași pe care îi ai de făcut intr-o astfel de situație, plus multe alte subiecte. Sper că te va ajuta.

Știai că anual in România peste 30.000 cupluri sunt afectate de divorț?

60.000 de persoane trec prin divorț anual in țara noastră
17.500 de copii sunt separați de parinți

28% dintre divorțuri sunt între soți care au mai mult de 20 de anii de căsătorie
peste 17,6 % dintre divorțuri sunt între soți care au între 10 -14 ani de căsătorie

Fecare dintre cele 30.000 de divorțuri sunt unice, dar revenirea după divorț decurge la fel de fiecare dată.

Aceleași etape, aceleași trăiri, doar povestea din spatele acestor emoții are autori diferiți.

Există şi o *știință a divorțului* dovedită de studii, statistici și observații pe termen lung. Cei care au acces la aceste informații au șanse de revenire mult mai bune și mai predictibile.

Etapele divorțului sunt aceleași pentru toată lumea

Negarea: În această etapă, persoanele care trec printr-un divorț refuză să accepte realitatea. Se agață de speranța că relația se poate repara sau că situația se va schimba miraculos.

Furia: Odată ce negarea se estompează, apare furia, în care persoanele implicate se pot simți înșelate, trădate sau rănite. Ei manifestă adesea o serie de emoții intense, precum furie, frustrare, mânie și resentimente.

Negocierea: În această etapă, se încearcă să se găsească soluții; să se negocieze cu partenerul sau chiar cu ei înṣiși. „Să-l sun/ S-o sun?”…

Depresia: Pe măsură ce divorțul avansează, persoanele implicate pot experimenta o stare de tristețe profundă, melancolie și apatie. Această etapă este adesea marcată de sentimente de pierdere, regret și disperare, iar adaptarea la schimbarea majoră poate fi dificilă.

Acceptarea: În final, persoanele implicate în divorț ajung la acceptarea realității și a faptului că relația lor s-a încheiat. Aceasta nu înseamnă neapărat că sunt complet vindecate sau că nu mai există tristețe, dar reprezintă o etapă de reconciliere interioară și de începere a procesului de reconstrucție a vieții lor în afara căsniciei.

Ascultă Podcastul Gânduri Bune cu Octavia Geamanu x Gabriela Saulea

Un podcast de suflet.

Cum să treci peste etape cu succes?

Ok, ai înțeles care sunt etapele, dar ca să treci prin ele ai nevoie de instrumente valoroase și educație.
 Informarea adecvată: Pregătește-te emoțional și psihic prin înțelegerea clară a procesului și a impactului pe care acesta îl poate avea asupra vieții tale.

 Educație emoțională: Pregătirea emoțională și psihică înainte și după un divorț te poate ajuta prin găsirea unui sprijin emoțional. Adoptă strategii de gestionare a stresului în timpul procesului de divorț și ajută-te să te adaptezi la schimbările inevitabile. Dezvoltă resursele interne pentru a face față emoțiilor dificile și pentru a lua decizii înțelepte pentru tine și copiii tăi (dacă există).

 Specialiști în domeniu: Este o perioadă dificilă, în care toată viața îți este dată peste cap. Caută suportul emoțional și aplică metode de gestionarea stresului cu ajutorul unui specialist. Mai mult, acesta te poate ajuta să dezvolți unui plan personalizat de acțiune, să minimizeze conflictul în timpul și după divorț și să-ți refaci viața după ce te-ai vindecat.

Am discutat despre toate acestea, dar și despre viața după divorț, cu Octavia Geamănu, într-un podcast de suflet.

Ascultă Podcastul Gânduri Bune cu Octavia Geamanu x Gabriela Saulea

Un podcast de suflet.