Există multe motive pentru care nu avem încredere în noi – felul în care am fost crescute, mesajele cu care suntem bombardate contant pe internet, în reviste și la TV, aspectul nostru fizic care poate nu se încadrează în normele de frumusețe actuale impuse de societate.
Cu toate astea, există un mecanism psihologic pe care îl folosim, mecanism care ne-a fost insuflat încă de când eram mici, care ne creează mai multe dificultăți decât orice altceva.
Comparația.
Acest concept care spune trebuie să fim similare cu cele din jurul nostru este o idee care nici n-are sens și nici nu produce vreodată rezultate bune. Hai să vedem de ce.
Trebuie să fim toate la fel. Dar oare putem?
Din punct de vedere biologic avem o nevoie intrinsecă de a aparține unui grup. Cei mai deprimați, bolnavi și nefericiți oameni sunt cei care au fost excluși din comunitățile lor, care nu și-au găsit propriul “trib”, care nu au semeni pe care să se bazeze.
Și pentru că avem această nevoie de bază avem tendința să ne luăm “după turmă” – să facem exact ce face vecinu’, să încercăm să avem aceleași opinii cu el, să nu deranjăm pe nimeni cu nimic ce-ar putea fi considerat aparte.
Totuși, această mentalitate este eronată. Pentru că a aparține unui grup nu înseamnă a te identifica în totalitate cu el; înseamnă a-ți aduce propria contribuție, unică și specială, într-un spațiu care are aceleași valori, țeluri și dorințe ca tine.
La fel cum într-un organism celulele sunt foarte diferite unele față de celelalte, și totuși conviețuiesc împreună pentru un scop comun: de a ține organismul în viață. Cum ar fi dacă celulele hepatice ar spune că trebuie să fie exact la fel ca celulele din creier? Organismul n-ar mai supraviețui.
Deci, prima corecție pe care trebuie să o luăm în considerare: apartenență NU înseamnă clonare.
Vecinul ce notă a luat?
Spune-mi dacă ai pățit și tu asta când erai copil: atunci când luai un 9 la școală, părinții tăi te întrebau “dar colegul X cât a luat? 10?! Păi tu de ce n-ai putut?!”.
În același timp, atunci când luai o notă mică, să zicem 4, și le spuneai părinților că și alți colegi au luat note la fel de proaste, auzeai “păi ce mă interesează pe mine ce face colegu’?! Tu trebuie să iei note mari indiferent de colegi!”.
Cred că am trăit cu toții experiența asta, pentru că în România (și în majoritatea țărilor și mai estice decât a noastră), comparația este folosită ca o formă de manipulare fără sens.
Putem deduce din exemplul acesta, așa de simplu și comun, că există o bubă mare la comparație: nu e echitabilă.
Obiectiv vorbind, întotdeauna vor exista oameni care vor performa mai bine decât tine, vor arăta mai bine decât tine, vor face ceva în plus față de tine. La fel cum întotdeauna vor exista oameni care vor face mai prost decât tine.
Deci cum știi când să te oprești?
Cum știi să cuantifici când comparația e rezonabilă sau nu? Cum învățăm să comparăm mere cu pere?
E imposibil.
De aceea, dacă intrăm în cercul vicios al comparațiilor, nu vom mai reuși să ieșim niciodată, pentru că această metodă nu e o formă de feedback constructiv, e o formă de manipulare și tortură.
Și totuși, n-ar trebui să știm ce se întâmplă în jurul nostru?
Dacă lucrezi în marketing știi că din punct de vedere al business-ului, comparația este foarte importantă.
E crucial să studiezi piața, să cunoști competitorii și să te aliniezi cu ei din multe puncte de vedere.
Dar iată o lecție din marketing pe care o putem aplica și în viața noastră personală: în marketing nu cauți să te asemeni, cauți să te diferențiezi.
Motivul pentru care te documentezi cu privire la situația pieței e pentru a ști cum te poziționezi în relație cu competitorii și pentru a putea să te diferențiezi de ei.
Da, vrei să ai produse de înaltă calitate ca ei, vrei să ai prețuri corecte ca ei, vrei să ai clienți loiali ca ai lor – dar vrei să fii diferit prin ceea ce transmiți, ceea ce oferi și ceea ce vinzi.
La fel se poate spune și despre experiența noastră personală – da, vrem să ne integrăm în societate, vrem să fim plăcuți și bine primiți în comunitatea din care facem parte, dar nu trebuie să aspirăm să fim ca ceilalți, ci să fim așa cum suntem noi, adică unici.
Cred că e lesne de înțeles de ce comparația este inamicul nr. 1 al încrederii de sine: pentru că nu e sustenabilă, pentru că nu e echitabilă și pentru că nu e scopul corect de care avem nevoie.
Este evident că subiectul încrederii de sine este unul complex și are multe straturi ce merită dezbătute, deci dacă vrei să discutăm mai multe, dă-mi un e-mail la adresa guide@divorcejourney.ro.
Pregătesc un program care are ca scop creșterea încrederii de sine într-un mod autentic, original și sustenabil, hai să discutăm despre asta în privat!