„Dintre toate părerile, cea pe care o avem  despre noi înşine e cea mai importantă”

 

Încrederea în sine este o componentă importantă pentru dezvoltarea armonioasă a personalităţii şi pentru interacţiunea eficientă cu ceilalţi.

Când ai încredere în tine poţi face faţă provocărilor cotidiene, ai încredere în capacitatea ta de a gândi, de a învăța, de a alege, de a lua decizii şi de a te adapta la schimbări.

Dar mai presus de toate ştii că meriţi să fii fericit.

Câteodată se creează o confuzie dintre stima de sine şi încrederea în sine (self-esteem and self-trust)

Stima de sine are legătură cu valorile noastre, cu cine am învăţat că suntem şi cum ne-am raportat la societate, pe când încrederea în sine se dobândeşte prin experienţa şi reuşitele pe care le acumulăm zi de zi în diferite domenii ale vieţii.

Încrederea în sine nu vine din exterior, nici de la părinţi, nici de la prieteni sau de la iubiţi şi iubite, nici de la psihologi şi nici de la un grup de susţinere. Încrederea în sine se câştigă  prin actele de “curaj” în care ieşim din zona de confort, prin învăţarea de noi comportamente  care ne demonstrează cine suntem şi care sunt limitele reale ale puterii noastre.

Atunci când ne propunem să “seducem” viaţa să ne ofere ceea ce visam, fie că este vorba despre bani, putere, iubire sau timp liber, trebuie să fim conştienţi că trebuie să oferim ceva în loc şi e bine să ştim care este capacitatea noastră de a returna vieţii din darurile cu care ne-a înzestrat.

De multe ori suntem neîncrezători, ne minimizăm valoarea adevărată şi dăm vina pe o copilărie dificilă, pe circumstanţe neprietenoase sau pe mediul ostil care au dus la lipsa noastră de încredere. Însă aşa cum spune Maria Robinson “nimeni nu poate da timpul înapoi pentru un nou început, dar oricine poate să înceapă astăzi ceva nou pentru a avea o finalitate diferită”

Cum putem să facem acest lucru în mod practic? Iată 3 tehnici care te pot ajută să-ţi creşti încrederea în ţine începând chiar de acum:

  1. Fă cunoştinţă cu adevăratele tale valori

 

Că să ai încrede în cineva trebuie mai întâi să-l cunoşti. Când te-ai gândit ultima dată cu seriozitate la tine şi la valorile care îţi guvernează viaţa?

În general oamenii merg pe pilot automat 95% din timp şi prea rar se opresc să se gândească încotro se îndreaptă, care sunt ţelurile lor şi unde vor să ajungă peste 10-20 de ani sau la sfârşitul vieţii.

Luăm de bună idea că toţi ne dorim bani, poziţii, case şi maşini şi începem să alergăm după ele, fără să analizăm si cu sufletul dacă aceste valori ni se potrivesc întru totul şi dacă suntem dispuşi să plătim preţul pentru ele.

În clipa în care îţi identifici adevăratele valori (poate îţi doreşti mai mult libertatea şi independenţa decât banii, sau poate iubirea şi familia sunt mai importante pentru tine decât cariera), abia atunci poţi să lucrezi cu încredere şi pasiune pentru îndeplinirea lor.

 

  1. Cultivă o atitudine pozitivă

 

Zig Ziglar spunea că „Atitudinea determina aLtitudinea”

Atitudinea noastră este determinată în cea mai mare parte de dialogul nostru interior, de povestea pe care ne-o spunem cel mai adesea nouă înşine.

Asupra căror lucruri se opreşte mintea ta să reflecteze? Care sunt aspectele vieţii care îţi captează atenţia cel mai des?

Dacă observi mai frecvent lucrurile bune, cele care funcţionează şi sunt frumoase, cel mai probabil că ai şi o atitudine pozitivă. Dacă mai degrabă te concentrezi pe lucrurile negative, cele care nu prea merg sau pe aspectele urâte, probabil că şi atitudinea ta e una negativă.

Oricum ar fi tu alegi la care jumătate a paharului te uiţi, deci nu circumstanţele sunt responsabile pentru atitudinea ta, ci aceasta este rezultatul alegerii propriilor gânduri.

Şi în Biblie se spune „Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui, iar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui; căci din prisosul inimii vorbeşte gură.” De aceea noi suntem cei care alegem ce lucruri introducem în „visteria” inimii noastre.

Deci gândurile predominante ne determina atitudinea,  iar atitudinea noastră de azi determina aLtitudinea de mâine.

Tu poţi prelua chiar de azi controlul asupra gândurilor tale şi respectiv asupra atitudinii tale pentru că e singurul univers asupra căruia ai controlul deplin.

 

 

  1. Pretinde că ai reuşit deja! sau..Fake it till you make it! 

 

În filmul Secretul se vorbeşte despre puterea atracţiei şi despre faptul că devenim ceea ce credem că vom deveni. Deci totul începe în imaginaţia noastră, în gândurile noastre, înainte de a se concretiza în viaţă noastră reală.

Dacă întâi trebuie să ne imaginăm o situaţie pentru că ea să se îndeplinescă, următorul pas este să ne şi comportăm că şi cum ea s-a îndeplinit. Este acel american “Fake it till you make it”.

Vrei să fii mai seducător şi mai plin de încredere în tine? Începe să te comporţi că şi cum ai fi deja. Cum?

Îmbracă-te super, mergi la coafor, tunde-te, arată cât de bine poţi.

Zâmbeşte, mergi degajat, nu te grăbi; Respiră şi fă pauze când vorbeşti

Domină asistenţă cu o privire încrezătoare, uită-te în ochii celui cu care vorbeşti.

Prefă-te sigur pe tine şi comportă-te că şi cum ai fi deja aşa

Şi nu uită că devenim ceea ce credem că vom deveni.

Aceste trei tehnici, aplicate în fiecare zi în doze mici dar constante ajung să facă în scurt timp o mare diferenţa în gradul de încredere în noi.

Iar atunci când ne creştem încrederea în noi depăşim blocajele, timiditatea şi avem tăria să seducem viaţa să ne ofere orice.

Pentru a fi la curent cu tot ce urmeaza sa postam, urmareste-ne pe Facebook.