Am pregătit o multitudine de materiale gratuite ce te vor ajuta să depășești cu mai mare ușurință trauma divorțului.
Oricare ar fi situația în care te afli, fii sigur că cel puțin unul dintre materiale îți va oferi informații valoroase, de care ai mare nevoie!
Divorțul – Punct și de la capăt
Divorțul, la fel ca orice traumă emoțională, poate fi înțeles mai ușor atunci când îl explicăm făcând comparație cu un traumatism fizic.
Ni se pare absolut firesc să mergem la medic atunci când avem o problemă de sănătate la nivelul corpului fizic, însă atunci când trăim o traumă emoțională, preferăm să “ne descurcăm singuri”.
Dr. Gabriela Saulea, fondatoarea programului Divorce Journey, arată de ce divorțul este ca experiența unui picior rupt și de ce vindecarea emoțională trebuie tratată ca cea fizică.
Decizia Divorțului
Schimbarea este un lucru înfricoșător pentru orice om.
După ani de căsnicie, poate cu copii împreună, poate cu bunuri și datorii împărțite, este extrem de dificil să punem piciorul în prag și să cerem sau să acceptăm divorțul.
În acel moment se produce o dualitate în mintea noastră – între ce știm că trebuie făcut și ce e mai comod la momentul acesta, între cine suntem și cine vrem să fim, între ce considerăm că e “corect” și ce e “greșit”.
Dualitatea Divorțului explorează aceste aspecte și te ajută să faci un pic de ordine în mintea ta. Abordăm problema din punct de vedere emoțional, juridic și de parenting.
Ghidul de Parenting după Divorț
Un material original canadian, preluat de echipa Divorce Journey și adaptat la experiența divorțului din România, te ajută să-ți înțelegi și susții copiii pe perioada de criză.
Este “manualul de instrucțiuni” perfect pentru părinții care traversează un divorț și care vor să comunice mai eficient cu copiii lor la orice vârstă.
Divorțul poate avea un impact profund asupra celor mici, așadar o comunicare eficientă și deschisă în familie poate face o diferență semnificativă în dezvoltarea emoțională armonioasă a copiilor.