Au trecut 10 ani de la divorțul meu. Un divorț calm în aparență, dar profund furtunos în realitate.
S-a lăsat cu certuri, cu reproșuri, cu plânsete, cu beții și gânduri negre. Mai apoi, am fost vizitată și de-o depresie, și ca să fie treaba treabă, aceeași depresie a vizitat-o și pe fiica mea.
Dacă n-aș fi avut o experiență așa de solicitantă emoțional la divort, cu siguranță nu m-aș fi sinchisit să deschid Divorce Journey și să trag de el neîncetat de ani de zile.
Dar nu despre asta vreau să vorbim acum. Ci despre salată boeuf.
Zilele trecute eram în vizită la fiica mea (care are 26 de ani acum) și simțeam că mor de foame. Înainte să mă gândesc prea bine, m-am trezit într-o mână cu o bucată de pâine și în cealaltă cu o furculită plină de salată de boeuf.
“Foarte bună salata, cine a făcut-o?”
“Amanta.”
(N-a zis amanta, i-a zis numele, dar o să păstrăm anonimitatea din respect pentru ea și pentru talentul ei extraordinar la gătit).
“Îți vine să crezi că mănânci mâncare făcută de amantă?”, mă întreabă fiica mea amuzată.
“Sincer, dacă mi-ai fi spus acum 10 ani că o să ajung să fac asta, ți-aș fi zis că prefer să mor”, i-am răspuns eu cu toată seriozitatea.
Așa e – acum 10 ani, toată plânsă, supărată și profund furioasă, aș fi ales *literalmente* să mor de foame decât să accept orice fel de ajutor de la femeia pe care o consideram dușmanul meu de moarte.
Femeia care, în accepțiunea mea la vremea respectivă, mi-a distrus căsnicia, mi-a ruinat viața și s-a mai și mutat în casa *mea* (adică cea conjugală) după ce eu am plecat.
Dar iată-ne, un deceniu mai târziu, cum eu mănânc salata de boeuf cu foarte mare plăcere (femeia are talent la gătit, serios!) și o întreb pe fiica mea despre sora ei vitregă (copilul făcut de Amantă și Fostul Soț după divorț).
Și toate astea – îți vine să crezi sau nu – dintr-o zonă deplină de bucurie, liniște și sincere mulțumiri.
Cum e posibil așa ceva?!
Ce-i al tău e pus deoparte, zice o vorbă veche.
N-ai cum să pierzi ceva ce nu e al tău. Căsnicia mea cu fostul soț era o poveste frumoasă care dădea bine în exterior, dar care era plină de suferință în interior.
Încetasem să mai sper că lucrurile se vor îmbunătăți. Nu doar cu el, ci cu viața mea per total. Încetasem să mai cred că mai există vreo șansă pentru mine să fiu fericită, să simt bucuria pe care o simțeam în tinerețe, să trăiesc viața la care am visat.
Credeam că verigheta pe care mi-am pus-o pe deget cu 20 de ani în urmă reprezenta cătușele metaforice care urmau să mă țină în același loc pentru tot restul vieții.
Nu Amanta este motivul pentru care am divorțat. Amanta a fost cireașa de pe tort care mi-a dat curajul (sau furia) să pun piciorul în prag, să iau o decizie oribil de grea și să-mi încep viața aproape integral de la 0.
Amanta nu a făcut-o ca să-mi facă mie rău. Amanta s-a îndrăgostit, așa cum o făcusem și eu, de același bărbat, cu 20 de ani în urmă. Amanta n-avea în plan să se mute în casa mea, să-mi “distrugă viața” sau să-mi dea să mănâncă salată de boeuf!
Amanta a făcut ce a putut și a știut mai bine în momentul în care l-a cunoscut pe fostul meu soț. Faptul că relația dintre noi nu mai funcționa de foarte mult timp, faptul că eu renunțasem la orice efort de a schimba ceva, faptul că ajunsesem să ne urâm reciproc sunt adevăratele motive pentru care am divorțat.
Amanta doar ne-a ajutat să le vedem mai clar într-un moment de profundă confuzie.
Lasă-ți lacrimile să curgă, dar lasă-le să se și oprească; lasă cel mai profund oftat să iasă din pieptul tau, dar lasă-l să-și găsească și un sfârșit.”
Seneca
Deci, întrebare pentru tine – după ce termini să-ți urăși și să-ți batjocorești “motivul” divorțului (amantă, soacră, job etc.), ești pregătit să înțelegi și să accepți adevăratul motiv al divorțului tău?
S-ar putea, ca premiu, să primești o porție de salată de boeuf! 🙂
