Există ajutor la divorț? Pe bune?

Publicat
ajutor la divorț

„Există ajutor la divorț? Pe bune?”

Așa obișnuiam să gândesc în urmă cu aproximativ 10 ani, atunci când am ieșit din propriul meu divorț.
De fapt terminasem actele, că de ieșit nu eram nici pe aproape, dar la vremea aia consideram că odată ce am semnat divorțul, m-am eliberat.

Eram orice, doar eliberată nu. Prietenii de atunci, sătui de furia, victimizarea și plângerile mele, îmi sugerau – mai pe ocolite sau direct și clar – să-mi caut ajutor!

„Ce ajutor? Ce să-mi facă un psiholog sau un coach sau ce o mai fi? Ce știe el prin ce trec eu? E povestea mea, trebuie să fiu puternică și să o depășesc. Ca multe alte lucruri pe care le-am reușit în viață.
Nu degeaba conduc echipe și produc business de milioane de euro anual pentru compania mea, doar sunt o femeie cu capul pe umeri. Plus că sunt doctor, știu eu că nu există niciun tratament dovedit științific la această situație. Care nici măcar nu e o boală!”

Această mentalitate, dn păcate, m-a ținut pe loc mai bine de un an. Noroc că a venit peste mine o depresie severă și m-a obligat să mă opresc.

Despre Povestea mea, cum am ieșit din depresie, din corporație și cum am ajuns să predau programe de fericire, poți să citești aici.

Însă acum, la atâta timp și experiență de la acel moment, iată ce i-aș spune unei persoane „puternice”, educate și care crede că le știe pe toate, așa cum eram eu atunci:


1.       Ceea ce poți să vezi, să gestionezi și să rezolvi cu puterea ta este în departamentul „mental”… dar ceea ce simți și ce te face să nu mai știi de tine, este în departamentul „emoții”… câteva etaje mai jos.

2.       Departamentul emoții este complet haotic în această perioadă, iar tu, chiar dacă ai reușit să rezolvi tone de situații dificile, nu ai acces fix la departamentul care-ți crează cele mai urâte stări în acest moment.

3.       Lucrurile pot fi ușor ajustate de cineva din exterior, pentru că vede ambele departamente din afară și le poate pune cu ușurință în colaborare, ceea ce tu nu ești capabil pentru o perioadă să faci de unul singur.

4.       Traversezi o perioadă extrem de turbulentă, cu situații excepționale, pe care încă nu le-ai mai întâlnit. De fapt nu situațiile sunt așa rare (ai mai auzit de certuri între parteneri, parenting la divorț, partaje sau apariția unui alt partener în viață propriului partener). Necunoscute sunt emoțiile pe care tu le resimți în această perioadă și este un adevăr dovedit științific că divorțul declanșează o furtună emoțională diferită de orice alte crize din viață. De aceea ai nevoie de noi repere, până ce lucrurile revin la normal.

5.       Atunci când ceri ajutor nu ești slab și nici nu îți recunoști neputința, ci din contră, ești un lider al vieții tale. Iar un lider, așa cum eram și eu în corporația și pentru echipa mea, știe că succesul e asigurat atunci când îți permiti și îți angajezi cei mai buni specialiști, nu când încerci să rezolvi totul de unul singur, crezând că doar tu știi cel mai bine.

De aceea, după ce m-am prins cum stau lucrurile, am parcurs și la rândul meu am dezvoltat un program pentru „căposi” ca mine, care înțeleg că viața personală se supune acelorași reguli ca și viața profesională.

În caz de criză, comunicăm, angajăm specialiști, facem echipă și traversăm rapid problemele, cu pagube cât mai mici și cu rezultate cât mai rapide și garantate.

Acest program se numește Grup de Suport după Divorț și are rolul de vindecare accelerată a durerii produsă de divorț.

Cum reușește acest program să obțină rezultatele promise de fiecare dată?

Sunt câteva componente pe care le-am îmbinat, plecând de la experiența personală și studiind acest gen de programe, găsite la americani și parcurse de mine în perioada de criză
–          Un proces în 12 pași, care te conduce gradual, de la punctul de confuzie, durere sau neputință în care simți că ești blocat azi, către un punct din care știi exact ce vrei să faci mai departe cu viața ta. Iar asta în doar 3 luni de zile (eu multă vreme după divorț continuam să mă trezesc de dimineață și să mă întreb ce-o să fac cu viața mea de acum înainte??)

–          Un reper solid reprezentat de întâlnirile Grupului de Suport, la care te ancorezi săptămânal pentru un timp (în perioada post-divorț mă simțeam foarte singură, mi se părea că nimeni nu înțelege prin ce trec și că oricând pot fi aruncată de viață în orice direcție)

–          Informații clare cu ce e bine și ce trebuie evitat de la o săptămână la alta, astfel încât procesul de vindecare să se desfășoare cât mai rapid și mai sigur,  dar mai ales să ai certitudinea că mergi în direcția potrivită (la mine, de multe ori când mi se părea că am reușit, că sunt vindecată și am depășit divorțul, apărea câte o situație sau o depresie sau o furie, care mă duceau înapoi, aproape în același loc de unde plecasem)

–          Un cerc social, un loc unde vei forma noi prietenii, adevărate, de care te vor lega emoții reale, povești adevărate și momente dificile traversate împreună (eu îmi pierdusem aproape toți prietenii dinainte de divorț, dar acum mă bucur de un cerc social extrem de frumos, un Club de oameni cu care ne întâlnim regulat și vorbim aceeași limbă)

Te invit să citești mai multe despre Grupul de Suport după Divorț, iar dacă simți că acest program te-ar putea ajuta și pe tine, dar încă nu ești convins, lasă-ne un mesaj și unul dintre foștii participanți la grupuri îți va împărtăși din propria lui experiență.

Până la urmă cu toții avem nevoie de povești adevărate, doar așa prindem curaj. Iar cei care au reușit vei vedea că sunt bucuroși să împărtășească și să-i susțină și pe ceilalți.

Cu drag,
Gabriela