Cum știi că ai depășit divorțul?

Publicat
depășit divorțul

Cum știi că ai depășit divorțul?
Cât durează tot procesul de transformare după despărțire?

Cum probabil intuiești deja, un divorț înseamnă mai mult decât încheierea în față instanței a unui „contract” și separarea celor doi parteneri.

Am vorbit la webinarul de săptămâna trecută despre schimbările nebănuite pe care un divorț le aduce – de la schimbarea de statut social, locuința, împărțirea lucrurilor, a prietenilor, a familiilor și a amintirilor, până la stigmatizarea dată de gura lumii sau scăderea puterii de concentrare la serviciu.

Dar cel mai important proces odată încheiat te lasă să rasufli ușurat – divorțul emoțional – adică atunci când simți că ți s-a ușurat sufletul de toate emoțiile care te-au răscolit în timpul și după toate procesele pe care le-ai avut de traversat.

Pentru cei care nu sunt încă familiarizați cu etapele de revenire după divorț:

1. Negarea – adică atunci când deși știi că divorțul s-a produs sau este inevitabil, tu încă te prefaci că acesta realitate nu există.
Ba chiar refuzi să deschizi acest subiect cu partenerul sau cu altcineva, de frică că odată verbalizată problema, aceasta nu mai poate fi ascunsă. Această etapă este copleșitoare, se însoțește cu o stare de tristețe profundă și un sentiment de eșec.

2. Furia – este acea etapă în care începi să descoperi noi dovezi ale greșelilor întâmplate, să acuzi partenerul pentru toate problemele care au dus relația la moarte, să cauți și să găseșți vinovați și în afara cuplului – cel mai des există o a treia persoană, sau un viciu, sau niște părinți bagaciosi sau un serviciu cu colegi nepotriviți.
Furia de la divorț este poate cea mai puternică formă de furie, nu întâmplător crimele pasionale au loc din această stare.

3. Negocierea – etapă în care ți-a mai trecut din furie și te gândești că încă mai există resurse să refaci relația, măcar cât de cât, chiar dacă nu va mai fi ca la început. Nu vrei încă să discuți termenii negocierii cu partenerul, speri să facă el primul pas, dar ai grijă să fii pregătit/ă în situația în care ar apărea cu o propunere.
În această etapă se reaprinde speranța în sufletul oamenilor.

4. Depresia – apare atunci când toate aceste încercări au eșuat și realizezi că orice ai fi făcut sau ai mai face, deznodământul este același – despărțirea și o nouă viață pe care nu o cunoști și te sperie.
Atunci îți vine să-ți tragi un cearceaf în cap și să plângi până la epuizare totală. Depresia este o emoție normală în procesul de revenire, câtă vreme este în parametri normali.
Când depășește anumite limite este timpul să ceri ajutor specializat (vezi în articolul Când TRISTEȚEA TA are nevoie de SPECIALIST dacă e cazul să-ți faci o programare la psihiatru).

5. Acceptarea – după ce toate etapele de mai sus au fost consumate (și nu sărite) – urmează și momentul în care decizi că viață e frumoasă, și cu și fără relația care s-a încheiat, și te simți pregătit să o iei de la capăt.
Atenție, dacă pașii de mai sus au fost săriți, amânați sau mascați cu alte emoții, se poate ajunge la resemnare*.

*6. Resemnarea (verișoara urâtă a acceptării) se simte că o stare de nefericire cronică, de nemulțumire permanentă, cu tendințe de izolare și fugă de potențiale interacțiuni cu alți parteneri de sex opus (ce rost mai are, tot se ajunge la divorț, nu?).

Acestea sunt semne că nu ai traversat sănătos toți pașii de revenire și trebuie să reiei anumite etape.

Dacă vrei să-ți faci o idee în care etapă ești tu acum, poți să completezi și

(Divorce Assessment) de pe site-ul Divorce Journey și să vezi ce punctaj obții (încercuiește scorul de la începutul fiecărui răspuns și adună-le la final).

Dacă acest punctaj te nemulțumește (n-ar trebui să depășească 25 de puncte), nu uita că există programe speciale pentru această perioadă, cum e Grupul de Suport după Divorț, unde poți să accelerezi de căteva ori procesul de vindecare.

Cu drag,
Gabriela