Pare o întrebare destul de stupidă, însă e interesat de explorat răspunsul – pentru că nu este unul singur și pentru că, adesea, nici nu conștientizăm procesul.
Majoritatea oamenilor vor spune că divorțul începe atunci când unul dintre parteneri îl cere și se termină atunci când sunt semnate actele de divorț.
În realitate, divorțul începe atunci când unul dintre parteneri își pune pentru prima dată problema să divorțeze. În cuplurile armonioase și pline de iubire, problema divorțului nici nu le trece prin minte partenerilor, oricât de grea ar fi perioada prin care trec ca și cuplu.
Pentru alte cupluri, însă, problema divorțului începe încă din seara nunții.
De aceea e foarte greu să spunem când începe, pentru că pornește cel mai adesea cu un gând – un gând de care probabil nici nu suntem conștienți la momentul respectiv.
Mai apoi, aidoma unui bulgăre de zăpadă, gândul alunecă la vale și crește exponențial, până când devine ditai problema în mintea persoanei în cauză.
Ai putea fi surprins/ă, însă, că din momentul primului gând până la momentul cererii divorțului poate dura oriunde între câteva luni și câteva decenii. Cunoaștem oameni care au găsit dovezi clare ale infidelității partenerului și au ignorat complet problema ani de zile.
Pentru că de multe ori, divorțul nu este doar atât. Nu este doar sfârșitul relației. Este sfârșitul unui vis.
Și apropo de sfârșit, când se termină divorțul?
Am putea spune că divorțul se termină oficial când ambii parteneri și-au văzut de viață și nu mai au niciun gând/resentiment/supărare pe fostul partener.
Pentru că atât timp cât încă te mai gândești la el, încă îl mai bârfești cu prietenele, încă îi mai verifici rețelele de socializare, divorțul tău nu s-a terminat. S-a terminat doar relația de iubire.
Ce facem dacă vrem să terminăm odată cu divorțul și să mergem mai departe cu viața noastră?
Venim la webinar!
Joi, 24 noiembrie, de la ora 19:00, ne vedem pe Zoom la webinarul “Divorțul – sfârșit sau început?”.
Abordăm această tematică a terminării divorțului în detaliu și aflăm metode concrete, testate, de a depăși cu brio, din toate punctele de vedere, suferința divorțului.
Pentru înscriere, tot ce trebuie să faci e să completezi acest formular:
https://forms.gle/f6RJyahvoc1zkytj6
Ne vedem la webinar!