Din viață – Georgeta Popescu

//Din viață – Georgeta Popescu

Din viață – Georgeta Popescu

Sunt om, sunt femeie, sunt mamă, sunt psiholog, sunt divorțată.

 

Am fost căsătorită mulți ani, crezând că va fi pentru toată viața. Când te căsătorești nu îți înmânează nimeni și certificatul de garanție, nici cel de valabilitate. Afli pe parcurs.

 

Divorțul. O etapă, o stație în care am oprit pentru a mă urca în alt tren al vieții.

 

Ori îți plângi de milă, ori te afunzi din ce în ce mai mult în mocirla suferinței, ori poți merge la ședințe de psihoterapie, sau de life coaching, te vindeci și mergi mai departe. E alegerea ta.

 

Cum a fost în cazul meu? A fost că trăiam o singurătate în doi, că nu mai comunicam, eram refugiați în cariera profesională, iar eu și în cea de mamă. Nu am fost pregătită nici pentru separare, nici pentru despărțire, nici pentru divorț. Au venit peste mine ca un tăvălug, îmi priveam viața și parcă nu era a mea. A fost greu, provocator, nu eram pregătită pentru această schimbare radicală. Divorțul ne afecta și pe mine și pe fiica mea. Creștea în mine durerea, frustrarea, furia văzându-i suferința, avea doar 12 ani. Firesc, mă întrebam: De ce nouă? Ce nu am eu și are cealaltă? A fost o perioadă de reproșuri, acuze, de discuții despre ce a fost disfuncțional, am dezgropat amintiri dureroase, am trecut de la sentimentul de eșec pe toate planurile, la frica de singurătate, la neîncrederea de a putea merge mai departe și de a-mi crește copilul ca părinte monoparental, la tristețea copleșitoare, apoi la gol în suflet și depresie.

 

La început m-am refugiat în muncă și în studiu, crezând că schimbarea de rol va fi mai puțin dureroasă. De fapt, mă mințeam și amânam confruntarea cu mine însumi, chiar dacă în interiorul meu rănile nu erau vindecate, nu mă simțeam bine cu mine. Aveam nevoie de ajutor, aveam nevoie să înțeleg, ca după aceea să accept schimbarea radicală prin care treceam. Mă zbăteam singură crezând că sunt puternică și reușesc eu până la urmă. Am făcut greșeli față de copilul meu, fiind mult prea copleșită de furtuna din sufletul meu. Realizam că și pentru ea e dificil să treacă prin despărțirea părinților, să nu mai aibă familia pe care o știa. Încercam să joc și rol de mamă și de tată, ceea ce era complet greșit. De nenumărate ori mă așezam în fața oglinzii și nu mă vedeam sau mai bine spus nu-mi plăcea ce vedeam. Venise momentul să acționez constructiv. Era prea mult și nu mai puteam trăi așa, sperând într-o schimbare miraculoasă.

 

Da, am reușit cu ajutorul psihoterapiei și a grupului de analiză și dezvoltare personală.

 

După un timp am putut accepta situația prin care treceam și viața mea cu tot trecutul, cu bunele și relele din timpul căsătoriei mele, am înțeles că doar eu cu mine în mine pot face pace și pot schimba starea emoțională într-una pozitivă în mod real, că nu sunt o victimă, că într-un cuplu amândoi au dreptate, adevăruri și vinovății, că lupta orgoliilor este distructivă. Asta înseamnă că am văzut dintr-o cu totul altă perspectivă viața, despărțirea, fostul soț, singurătatea. Am învățat atât de multe despre mine, despre ce vreau de la viață, de la o relație, despre limite, despre libertatea și independența asumată, despre adevăratul meu potențial pe care îl uitasem undeva într-un colț al ființei, despre iertare și iubire. Am văzut inutilitatea conflictuală dintre mine și fostul partener, într-o luptă nu câștigă niciunul de fapt.

 

Ce sens are să investești energie și timp în a retrăi dramele, traumele trecutului fără să le vindeci, așteptând ca viața ta să se schimbe prin schimbarea venită din exterior? Tu singur ești cel ce poate spune Stop! Vreau altceva! În mine schimb! Îmi este atât de cunoscut mitul păsării Phoenix și cred că fiecare trăim măcar o dată în viață ca un Phoenix. În această perioadă am citit, am studiat foarte mult, am lucrat cu mine, m-am disecat cât am putut, înțelegeam și acceptam la nivel cognitiv din ce în ce mai mult și mai profund. Cu toate acestea simțeam că e superficial, că ceva lipsește. A venit și momentul acelui „Aha” revelator, adică momentul în care, într-o seară rece de decembrie, la malul mării, singură, acolo unde ne petreceam vacanțele, mi s-a derulat prin fața ochilor întreaga noastră relație cu bune și cu rele, am simțit în suflet că fac pace cu mine, cu el, cu toată viața, că mă iert pe mine pentru ce am făcut și pentru ce nu am făcut în căsnicie, că în sfărșit îl iert. A durat mulți ani după divorț până când am reușit aceasta, mă simțeam ușurată, liberă, scăpasem de o uriașă povară. Sufletul îmi era liniștit.

 

Viața, universul nu se oprește în loc dacă am divorțat! Această schimbare m-a adus pe un alt nivel al evoluției personale, mi-am schimbat profesia, am călătorit singură în locuri îndepărtate ale planetei, am trăit experiențe inedite la mii de kilometri distanță de casă, am cunoscut oameni extraordinari și am învățat de la ei, împărtășesc oamenilor din cunoașterea și experiențele mele de viață în atelierele de dezvoltare personală și în tabere.

 

Ce reprezintă pentru mine fostul soț dincolo de a fi tatăl fiicei noastre, sau profesorul meu exigent? Este un bun și sincer prieten cu care am învățat să comunic într-un limbaj comun, să-i ascult opiniile, sfaturile. Nu vă imaginați acum că între noi curge laptele și mierea, iar ambrozia se revarsă. Avem discuții contradictorii, dar sunt constructive, ne respectam punctele de vedere și mai ales, acceptăm și perspectiva celuilalt, niciunul nu vrea să-l schimbe pe celălalt, să își impună părerea.

 

Divorțul, cea mai dură lecție din viața mea, pot afirma acum că a fost evenimentul care a repus existența mea pe calea cea mai bună pentru a fi ceea ce sunt. Nu-mi doresc să mă schimb pentru că așa vrea cineva sau pentru a face cuiva pe plac, dacă mă schimb o fac pentru mine, în mod conștient. Am învățat, printre multe altele, că nu poți face două lucruri importante: binele și dragostea cu forța. Iubirea și relația se crește precum o floare delicată, ai grijă de ea, o întreții, ești atent, o cultivi, altfel se ofilește, chiar poate dispărea.

 

O relație fericită, armonioasă este artă, știință și învățare permanentă în care ingredientul fundamental este IUBIREA fără de care nimic nu e.

 

Mulțumesc Vlad! Mulțumesc Aurora!

By | 2018-02-26T18:16:39+00:00 February 26th, 2018|Confesiuni|0 Comments

Leave A Comment