Cum te REFACI EMOȚIONAL după un divorț?

Publicat
Gândește-te la vremurile de la începutul unei relații. Cât de frumos este totul și cât de fericiți eram!

De multe ori partenerii de cuplu vin în relație fiecare cu așteptările și convingerile lor despre ce anume înseamnă o relație de cuplu, ce înseamnă o căsnicie. Fiecare din cei doi soți au un bagaj emoțional, un set de valori și de convingeri pe care de cele mai multe ori îl aduc cu ei din familia de proveniență în noua familie pe care și-o întemeiază. Așa am văzut la mama și la tata că se face, la prieteni, la televizor, așa vom face și noi. Nu ne învață nimeni cum să avem căsnicii fericite și uite că ne trezim în pragul falimentului personal, în pragul divorțului care ne sfâșie inima de durere.

Punem punct și o luăm de la capăt. Dar cum? Cum să faci asta dacă nu știi?

Îți voi spune în continuare cum să te refaci emoțional după un divorț, atât cât permite un articol scris pentru că procesul este unul amplu și de durată. Necesită multă implicare și multe exerciții practice.

Gândește-te acum câte lucruri învățăm în viață! Mergem la școală cel puțin 12 ani pentru a fi capabili să ne angajăm într-un post pe studii medii, să câștigăm niște bănuți si să ne întreținem. Dacă vrem mai mult de atât mai trebuie să mai învățăm alți minim 5 ani (facultate și master pentru a avea studii superioare de lungă durată), iar dacă și acum vrei mai mult atunci trebuie să înveți toată viața, să participi la o mulțime de cursuri de formare, la traininguri, la workhop-uri și la câte și mai câte!

Apoi la serviciu ești permanent învățat tot felul de lucruri noi pentru a putea face față postului pe care îl ocupi. Participi la traininguri, faci specializări sau mergi în teambuildinguri. Și toate aceste lucruri pe care le faci în zeci de ani sunt dedicate vieții tale profesionale! Câtă energie investești aici!

Ajungi și câștigi bani frumoși, îți realizezi visurile, ești poate mulțumit din punct de vedere profesional sau poate mai ai proiecte pe care vrei să le dezvolți sau puncte pe care să le marchezi în cariera ta.

Aflat în pragul divorțului

Și aflat în plin succes profesional sau poate chiar atunci când ești pe trend ascendent te trezești dintr-o dată în plin faliment personal. Ce faci? Ce faci cu viața ta acum? Simți cum tot pământul ți se scurge de sub picioare, ți se pare că totul nu mai are niciunn rost și la ce bun toate astea? Cum ai ajuns aici? Cum ai ajuns în pragul divorțului? Când s-a întâmplat căci erați fericiți și v-ați făcut promisiuni…la bine și la greu, dar acum iată că drumurile voastre se despart și ție ți se rupe inima în două fie că tu ești cel/cea care vrea divorțul, fie că partenerul tău îl cere.

Te-ai pregătit atâția ani din viața ta pentru succesul profesional, dar cu viața ta personală ce ai făcut?

Pentru căsnicia ta cum te-ai pregătit?

Cu viața ta personală cum rămâne? Aici cine te-a învațat cum să ai o căsnicie fericită, cum să ai o familie împlinită, cum să fii un partener de cuplu bun, cum să fii un părinte bun? Câți ani din viața ta ai dedicat pregătirii acestei părți a vieții tale care contează poate chiar mai mult decât banii, relațiile sociale sau reușitele profesionale?

Ce faci când în exterior ai succes, dar numai tu știi ce este în sufletul tău?

Ai urcat în ierarhia profesională și acum iată-te pe prima treaptă a vieții tale personale. Ești în pragul divorțului sau poate că deja ai divorțat și ești singur/singură. Nu ne ocupăm acum despre procesul prin care s-a ajuns aici, ci despre ce poți să faci ca să te repui în funcțiune la capacitate maximă. Cum să fii din nou fericit și să fii pregătit să iubești iarăși cu toată puterea ta?

Cum te refaci emoțional după un divorț sau o despărțire?

Divorțul include întotdeauna două etape: divorțul emoțional și divorțul juridic. Etapa cea mai dureroasă este aceea a ruperii emoționale de partener, etapă ce poate surveni fie înaintea divorțului juridic, fie după acesta.

Emoțiile noastre sunt cele care ne dau calitatea vieții noastre, ele reprezintă combustibilul de care noi avem nevoie pentru a funcționa optim. Și cum să funcționezi optim atunci când în sufletul tău sunt emoții negative? Este ca si cum într-o mașină care funcționează pe bază de motorină tu îi pui benzină sau o ții cu rezervorul gol și vrei să te ducă la destinație. Cum să fii fericit când inima ta suferă?

Acceptarea

În primul rând este nevoie să cureți acest rezervor emoțional, să îl speli de impurități și primul pas pe care îl poți face pentru a depăși această etapă a vieții tale este acceptarea situației prin care treci. Știu că nu îți place, știu că poate nu ești de acord cu ceea ce se întâmplă, știu că suferi și că doare cumplit, știu că nu înțelegi multe lucruri, dar mai știu și că procesul tău ce vindecare nici nu va începe măcar până când nu vei accepta că bună sau rea, aceasta este situația și cu ea trebuie să te confrunți.

Ești în divorț sau ai divorțat. Poate ești singur și poate ai copii sau ai și alte probleme de rezolvat.

Până când nu vei accepta că aceasta este situația prin care treci și că ești singur în fața ei, căci doar tu o poți rezolva și doar tu te poți repune în bună funcțiune emoțională nici nu vei putea să schimbi ceva în viața ta și lucrurile să ia o întorsătură pozitivă.

Schimbă perspectiva

Un alt pas pe care trebuie să îl faci după ce accepți că ești singur în fața acestei probleme emoționale cu care te confrunți este să schimbi perspectiva din care privești fosta căsnicie și experiența divorțului. De foarte multe ori ne agățăm de diverse etape din viața noastră și ne opunem cu toată forța schimbărilor. Ne afundăm mintea într-o mulțime de ”de ce-uri”, căutăm explicații și soluții pentru a face lucrurile să fie așa cum am vrea noi să fie.

Ce trebuie tu să faci acum este să vezi ce ți-a adus bun această etapă din viața ta? Ce poți să extragi de aici, ce poți să înveți din ea? Cum te duce pe tine această etapă pe o altă treaptă a evoluției tale personale? Sunt oameni care în urma divorțului dau vieții lor un cu totul alt sens, descoperă lucruri de care nu au știut niciodată sau pe care le uitaseră, își deschid afaceri, își schimbă profesia, se dedică unor cauze cărora altă dată nu s-ar fi dedicat, încep să călătorească, învață despre o altă perspectivă a vieții. După un timp își dau seama că dacă nu ar fi avut acea căsnicie și acel divorț, ei nu ar fi fost cei de astăzi, nu și-ar fi atins acest potențial.

Viața are căile ei de a ne duce acolo unde suntem și deseori ceea ce pare inițial o suferință se dovedește în final a fi o adevărată binecuvântare.

Înfruntarea singurătății

Una din cele mai mari frici ale oamenilor este ceea ce singurătate și sunt foarte multe de spus pe această temă, da rnu voi intra acum în amănunt. Sunt oameni care după ce trec printr-o despărțire se grăbesc să intre din nou într-o nouă relație. Și caută apropiere când de fapt ar trebui în această perioadă reînvețe să trăiască ei cu ei înșiși.

Orice divorț are o perioadă a lui de doliu în care este bine să dai voie sentimentelor tale să se exprime, să le lași să iasă din tine. Avem nevoie să ne jelim durerile, nu să le închidem în noi. Firește că această etapă nu trebuie să devină un stil de viață și să continui să simți durere permanent, să nu te mai poți bucura, dar în primă fază este bine să îți dai voie să simți.

Cu cât mai repede vei intra într-o nouă relație, cu atât mai lung va fi procesul tău de vindecare completă. Durerea divorțului nu o vei elimina prin găsirea unui nou partener, ci doar o vei anestezia pentru moment, vei fugi de singurătate, vei fugi de întâlnirea cu tine însuți. Iar această întâlnire tot o vei avea. Și vai ce dureros va fi atunci când ai tot amânat și te trezești într-un târziu că nu poți funcționa la capacitate optimă de unul singur, că nu poți fi fericit singur și că nu poți să te simți complet dacă nu ești într-o relație.

Este bine să fii singur în perioada de după divorț, să îți acorzi timpul necesar pentru vindecare, să descoperi cine ești tu cu adevărat, ce vrei de la viața ta, ce vrei de la o relație, să îți amintești cât ești de minunat și de frumos, să fii fericit fără să ai nevoie de un partener care să te facă fericit pentru că fericirea este sarcina ta, nu a partenerului.

Educația continuă

Și iată că după ce am trecut prin acceptare, schimbarea perspectivei și înfruntarea singurătății ajungem la partea de educație continuă. Ai nevoie să înveți despre tine și despre viața ta personală. Amintește-ți că la începutul articolului spuneam despre cât de mulți ani ai petrecut învățând cum să fii performant în viața profesională. Ei bine, trebuie să învățăm și cum să construim relații fericite, cum să îi arătăm celuilalt iubirea noastră.

În primă etapă înveți despre ce înseamnă să fii singur și să te simți un om complet fără a fi parte dintr-un cuplu, înveți o serie de abilități pe care poate până acum nu ți le-ai dezvoltat pentru că le avea celălalt, înveți despre cum să îți produci singur stările de bine, iar apoi începi să înveți despre relații, despre ce este de fapt iubirea și cum o diferențiezi de îndrăgostire, cum amplifici și cum menții iubirea pe parcursul anilor, înveți despre etapele prin care trec majoritatea cuplurilor și cum le poți depăși, înveți să comunici pe limba celuilalt astfel încât intențiile tale să fie înțelese.

O relație fericită pe termen foarte lung este o artă și o știință în același timp. Și tu poți să înveți despre asta. Mulți alți oameni deja o fac.

Reconstruirea unei noi vieți

În timp ce înveți despre toate aceste lucruri noi simți cum în fața ta se deschide o lume nouă, sunt lucruri despre care nu te-a mai învățaț nimeni până acum și poate nici nu credeai că vei ajunge vreodată aici.

Știi însă că relațiile fericite cu oamenii din jurul nostru și o relație de cuplu în care partenerii se susțin și se încurajează reciproc îți oferă acel suport emoțional de care ai nevoie pentru a ieși în lume și a performa la capacitatea ta maximă.

Pe măsură ce trec lunile observi cum începi să îți construiești o nouă viață. Poate că iei contact cu alți oameni, cunoști lume nouă, schimbi poate chiar mediul profesional și simți deja că te-ai vindecat și că ești pregătit pentru un nou început în doi, de data aceasta tu fiind mult îmbogățit din punct de vedere emoțional. Iar când vei întâlni un partener cu un rezervor emoțional la fel de plin ca al tău ce crezi că se va întâmpla? Da, veți putea construi în doi ceea ce dintotdeauna ați visat: o relație, o familie fericită, o casă și o căsnicie în care iubirea și zâmbetul sunt pe deplin manifestate, voi știind de data aceasta cum să depășiți greutățile prin care veți trece.

Multă iubire îți doresc și îți spun, deși poate acum nu crezi, că da, vei fi din nou fericit! Chiar mai fericit decât ai fost vreodată!

Pentru a fi la curent cu tot ce urmeaza sa postam, urmareste-ne pe Facebook.