Despărțirea este foarte grea, iar pentru copii poate fi deosebit de grea! În general, copiii sunt afectați cel mai tare de separarea părinților.
Unii sunt rugați să medieze pacea între părinții aflați în conflict, alții trebuie să își ajute părinții, care dintr-o dată nu mai pot face față sarcinilor de zi cu zi.
Mulți dintre copii transportă cicatrici, după lupta interioară din perioada divorțului, la vârsta adultă. Dar, părinții care iau decizia să divorțeze pot stopa daunele prin gestionarea propriului lor comportament înainte ca cerneala să se usuce pe actele de divorț.
Expertul în divorțuri M. Gary Neuman, oferă sfaturi cu privire la modul în care foștii să se despartă fără a distruge emoțional copiii pe termen lung.
1. Nu îți transforma copilul în mesager
„Prea mulți părinți încearcă să comunice prin copiii lor”, spune Neuman. Acest lucru provoacă un stres emoțional excesiv asupra lor și îi obligă astfel să repare o situație pe care părinții lor nu au putut-o gestiona. Ca și alternativă, email-ul este un instrument excelent în zilele noastre pentru a comunica cu fostul. Acesta vă permite să discutați în mod specific despre aspectele practice ale creșterii copilului, fără a degenera în discuții negative și fără a deschide răni vechi.
Dacă este nevoie să vorbești cu fostul prin telefon sau în persoană, rămâi concentrat pe subiect, și, cel mai important, nu înghiți momeala, dacă el sau ea deviază către un alt subiect, menit să se transforme în ceartă. Pur și simplu spune-i:” Îți înteleg sentimentele, dar eu sunt aici pentru a discuta despre copilul nostru.” Amintește-ți de fiecare dată că sănătatea emoțională a copilului tău depinde de tine.
2. Copilul nu este terapeutul vostru
„Adolescenții vor să se simtă în siguranță, iar divorțul le transformă lumea cu susul în jos”, spune Neuman. „Nu cădeți în capcana de a împărtăși detalii legate de divorț sau de sentimente de furie cu copiii mai mari de vârstă. Starea lor de anxietate și nevoia de siguranță îi face să ” înțeleagă” prin ceea ce treci, dar tu trebuie să fii în continuare părinte. Încearcă să obții ajutor din exterior pentru tine, de la specialiști, și să menții limite în relația cu copilul tău.”
3. Nu încerca să „câștigi” copilul
„Copiii trebuie să se simtă înțeleși”, spune Neuman, și, după un divorț sentimentele lor pot fi contradictorii.” Ascultă-i, nu le spune ce să gândească și, deși ar putea fi dificil, niciodată nu îți critica fostul. Îi poți sugera să își noteze sentimentele și să le împărtășească cu fostul, doar în cazul în care copilul vrea să facă acest lucru. Stai focusat pe sentimentele copilului, nu ale tale.
Vindecarea copilului se face printr-o conexiune plină de iubire și prin sentimentul că este înțeles.
4. Repară daunele pe care le-ai produs
Mulți părinți divorțați care citesc aceste sfaturi pot recunoaște greșelile pe care le-au făcut în mod neintenționat cu proprii lor copii. Este vreodată prea târziu să încerci să repari o traumă emoțională cauzată copilului în urma unui divorț?
„Nu, copiii sunt deosebit de iertători”, spune Neuman, asta cel puțin până când ajung la vârsta adolescenței, de atunci mânia lor poate fi mult mai înrădăcinată.
5. Dacă ai făcut greseli, cere-i iertare
Cere-i iertare. A le spune că ai greșit te ajută în acest proces.
Explică în detaliu exact ceea ce ai făcut greșit, și apoi ia-ți angajamentul că îți vei schimba comportamentul din acel moment.
Dă-i copilului un semnal sigur și specific. De exemplu, spune-i copilul să ridice mâna atunci când începi să îți critici fostul – care să îți servească asemenea unui semnal ce îți transmite în termeni clari să te oprești.