Draga mea,
Dragul meu,
Ieri am avut un interviu la Antena 3, despre divorț, revenire, relații după despărțire și fericirea după acest eveniment (se va difuza vineri, 7 ianuarie, la miezul nopții, dacă nu ai somn).
Însă mă bucur că am avut ocazia să anunț încă de la începutul anului 2022, lansarea noului program Divorce Journey
Academia Post-Divorț
Pe lângă aceasta, am discutat cu Lidia Fecioru vrute și nevrute, inclusiv despre educația sexuală în școli.
Dar despre viața personală cine ne educă?
Pe tine, de exemplu, cine te-a învățat cum să ai o relație fericită, o familie împlinită, cum să fii un partener de cuplu iubitor sau un părinte bun?
Personal știu că am dedicat zeci de ani pregătirii mele profesionale, școală, facultate, cursuri și specializări. Toate ca să fiu cât mai bună, mai eficientă, mai angajabilă și mai promovabilă (sper că există termenii ăștia).
Dar în timpul acesta nu am investit aproape deloc în educația despre viață în general, despre relații, despre cum să mă cunosc, înțeleg și accept pe mine însămi (care acum mi se par mai importante decât banii sau reușitele profesionale).
Și atunci ce faci când în exterior ai succes dar sufletul tău este în faliment?
Cum să fii din nou fericit, pregătit să iubești cu toată puterea ta, după ce te-ai simțit înfrânt la divorț?
Iată mai jos 3 pași și o propunere pentru tine
Primul pas este să accepți că ești singurul responsabil pentru revenirea ta după divorț.
Iar cel mai simplu este să schimbi perspectiva din care privești experiența divorțului.
De foarte multe ori ne opunem cu toată forța schimbărilor, căutăm explicații și soluții pentru a face ca lucrurile să fie așa cum am fi vrut noi să fie.
Dar poți la fel de bine, ca în urma divorțului, să dai vieții un alt sens!
În cazul meu, după divorț am ieșit din corporație după 20 de ani și am pornit acest business, mi-am schimbat complet profesia, m-am dedicat unei cauze la care nici nu m-aș fi gândit vreodată (teritoriul minat al divorțului), am învățat să trăiesc și singură, pe urmă am intrat în noi relații și am iubit din toată inima.
După un timp mi-am dat seama că dacă nu aș fi avut acea căsnicie și acel divorț, nu aș fi fost cea de astăzi, nu mi-aș fi atins niciodată acest potențial.
Și tu poți să descoperi lucruri de care nu le-ai știut niciodată despre tine sau pe care le-ai uitat.
Viața are căile ei de a ne duce acolo unde trebuie să ajungem și de multe ori, ceea ce pare inițial o suferință se dovedește a fi o ghidare.
Al doilea pas constă în înfruntarea singurătății.
Una dintre cele mai mari frici ale oamenilor este cea de singurătate. Sunt oameni care după ce trec printr-o despărțire se grăbesc să intre într-o nouă relație, doar pentru a nu fi singuri.
Știi deja că orice divorț are o perioadă de doliu în care este bine să dăm voie sentimentelor să se exprime. Avem nevoie să ne jelim durerile, nu să le închidem în noi. Nu trebuie nici să lăsăm singurătatea să devină un stil de viață și să ajungem să refuzăm o relație, dar în primă fază dă-ți voie să simți durerea singur.
De aceea este bine să îți acorzi timp pentru vindecare, să descoperi cine ești tu cu adevărat, ce vrei de la viața ta și ce vrei de la o nouă relație.
Lasă-ți timp să te cunoști, să afli cât ești de minunat, învață să fii fericit, fără să ai nevoie de un partener (pentru că în cele din urmă propria fericirea este sarcina noastră și a nimănui din exterior).
Al treilea pas este să înveți despre tine și despre viața ta personală.
Amintește-ți că spuneam despre cât de mulți ani petrecem învățând să fim performanți în viața profesională, însă nu învățăm și despre cum să construim relații fericite, cum să îi arătăm celuilalt iubirea noastră, cum să ne iubim pe noi în primul rând.
Și aici vreau să-ți anunț primul program de educație și dezvoltare personală continuă, pentru persoanele care au trecut printr-un divorț/ despărțire, dezvoltat de Divorce Journey
Academia Post-Divorț
Ce este această Academie?
Este un spațiu de învățare continuă, exersare, susținere, conectare și socializare. Da, avem nevoie de toate acestea după divorț!
Aici înveți despre ce înseamnă să fii din nou singur, dar să te simți complet și fără a mai fi parte dintr-un cuplu, înveți o serie de abilități pe care până acum nu ți le-ai dezvoltat, înveți despre cum să fii bine cu tine și împăcat cu alegerile tale.
Apoi începi să înveți despre viața romantică, despre cum sunt relațiile după divorț, despre cum câștigi și menții iubirea unui nou partener.
De asemenea, afli despre etapele prin care trec majoritatea cuplurilor și cum le poți depăși, înveți să comunici pe limba celuilalt, astfel încât intențiile tale să fie înțelese.
Pentru că o viață fericită pe termen lung este artă și știință în același timp.
Dar implică mai întâi reconstruirea unei noi vieți, iar aici te ajută participarea ta activă in
Academia Post-Divorț
Pe măsură ce vor trece lunile, vei observa cum te transformi și începi să-ți construiești o nouă viață.
Dincolo de educație și creștere personală, vei lua contact cu alți oameni, toți trecuți prin experiența divorțului și dedicați creșterii și dezvoltării personale, vei socializa și vei auzi perspective diferite, vei întâlni poate pe acel cineva.
Iar când simți că te-ai vindecat și ești pregătit pentru un nou început în doi, de data aceasta vei ști ca este asumat.
În plus vei simți satisfacția faptului că divorțul, acest eveniment dureros din viața ta, te-a transformat într-un
ÎNVINGĂTOR!
Vom reveni cu mai multe informații despre program în zilele ce urmează.
Povestea ta contează!
Cu drag,
Gabi
Scrie o recenzie
Nu există încă recenzii. Fii primul care scrie unul.