Fericirea este des menţionată, în special cu ocazia urărilor la zilele de naştere sau la sărbători şi des resimțită mai ales atunci când ne îndrăgostim.

Dacă ai să întrebi 100 de oameni ce înseamnă fericirea pentru ei ai să primeşti cel mai probabil 100 de răspunsuri diferite:

“Fericirea nu e altceva decât parfumul sufletului nostru” crede Coco Chanel

„Fericirea este plăcerea sufletului. O simplă senzaţie, un sunet, o culoare, atingerea mâinii unei femei sau unui copil, dacă angajează sufletul, devine o fericire” spune Garabet Ibrăileanu.

Sau „Suma totală a nenorocirilor care încă nu ni s-au întâmplat se numeşte fericire” consideră Romulus Dianu

Conform definiţiei din DEX: Fericirea este o stare de mulţumire sufletească intensă şi deplină.

Experiența noastră ne spune că de-a lungul vieții noastre asociem mai des fericirea cu prima îndrăgostire, cu ziua nunţii, cu naşterea copiilor sau cu promovarea mult visată.

Dar oare atât de rar și de specific să treacă fericirea prin viaţă noastră? Sau există metode să experimentăm fericirea oricând dorim?

Găsește mai jos 3 pasi simpli prin care putem să experimentăm mai multă fericire în mod firesc:

Autocunoaşterea: Ştiu cine sunt şi mă plac aşa cum sunt

Fericirea este natura noastră de bază, este ceea ce experimentăm natural de când ne naştem şi până ce începem să ne identificăm cu un nume, un rol în familie, în societate, notele la şcoală sau poziţia în cadrul unei organizaţii.

Dar în clipa în care începi să uiţi cine eşti şi te confunzi cu rolurile pe care le joci, doar pentru ca să obţii aprecierea celorlalţi, un lucru ciudat se întâmplă: simţi că ai pierdut fericirea şi începi să o cauţi. Cu cât ştii mai multe despre tine însuţi, cine eşti, ce-ţi place cu adevarat, care-ţi sunt pasiunile, cu atât mai fericit te simţi.

Fericirea este ADN-ul nostru spiritual, este ceea ce experimentăm când ne acceptăm aşa cum suntem şi când încetăm să fim obsedaţi de „vreau corpul perfect”, „de ce nu m-a sunat” sau „eu ce ar trebui să fac cu viaţă mea”. Când ajungi să accepţi că poţi fi fericit oricând, si mai ales acum nu mai ai nevoie să aştepţi să găseşti partenerul perfect, jobul de vis sau să mai dai jos 5 kg. Dr. Mihaela Bilic spunea într-un articol recent că suntem mereu cu 5 kg în urma fericirii!

Adevărul este că fericirea este starea normală a sufletului, aşa cum sănătatea este starea normală a trupului și ne este oferită necondiționat (la fel ca si sănătatea)

Jobul: Am o adevărată pasiune pentru munca pe care o fac şi îmi iubesc job-ul

În ziua de astăzi mulţi oameni îşi privesc locul de muncă ca pe tragedia vieţii lor. Nu le place ce muncesc, nu se (mai) regăsesc în ceea ce fac şi totuşi continuă să meargă la serviciu pentru salariu, dar fără a simţi bucurie sau entuziasm.

„Cea mai mare greşeală pe care o fac oamenii este că nu încearcă să-şi câştige existenţa făcând ceea ce-i pasionează” spunea Malcolm Forbes. Un studiu din Statele Unite a arătat că numai 50% dintre angajaţi sunt satisfăcuţi cu job-ul lor.

Ai putea să aduci mai multă fericirie în viaţă ta concentrându-te pe găsirea vocaţiei tale. Începe prin a-ţi defini ce înseamnă cu adevărat succesul pentru tine, cum poţi fi mai creativ şi cum te poţi bucura mai mult de muncă ta.

Cu cât poţi să spui mai des „îmi iubesc job-ul” cu atât mai mult vei simţi fericirea ca pe un sentiment minunat de contribuţie pe care tu o aduci prin munca ta. Aminteşte-ţi că aici nu e vorba doar să găseşti fericirea ta, ci să o şi extinzi asupra celorlalţi, în felul acesta devenind mai puternică.

Recunoştinţa: Îmi apreciez viaţa şi tot ce am primit până acum.

Gândeşte-te la toate lucrurile bune care se întâmplă  în viaţa ta acum. Sau la persoanele cărora ai putea să le mulţumeşti pentru aportul pe care îl au la fericirea ta.

Îţi dai seama ce fericiţi ar fi dacă le-ai spune că le eşti recunoscător? Şi sigur şi tu ai resimţi aceeași stare de fericire, pentru că recunoştinţa are dublu efect, şi asupra celui care o primeşte dar şi asupra celui care o oferă din toată inima.

În concluzie: fericirea este determinată în mai mare măsură de atitudine decât de circumstanţe.

Alegerea noastră conştientă de a fi fericiţi are o pondere mult mai mare decât circumstanţele exterioare, au arătat anumite studii. Si totusi noi depunem eforturi considerabile în a schimba circumstanțele și mai puține în a ne schimba atitudinea.

Dacă te-aş provoca și pe tine să găseşti o metodă de a fi mai fericit astăzi, chiar dacă nimic în jurul tău nu se schimbă, ai găsi vreo modalitate?

Poate vei alege ca astăzi să te accepţi mai mult aşa cum eşti, fără să te mai critici sau poate că astăzi vei face alegeri mai bune pentru tine sau pur şi simplu te vei gândi mai des la motivele de bucurie din viaţa ta.

Sunt convinsă că şi tu ai uneltele necesare pentru a transforma o zi obişnuită într-una fericită, trebuie doar să ieşi de pe pilot automat şi să fii prezent în viaţa ta.

Lasă-mi un comentariu şi spune-mi tu cum faci să aduci mai multă fericire în viaţă ta, sau scrie-mi pe pagina de Facebook.

Cu drag,

Gabriela

Coach Divorce Journey