Este seducția o formă de putere sau de manipulare? Atât seducția, cât și manipularea se desfășoară în registrul puterii subtile, de influențare a celuilalt.

“Seducția este o subtilă formă de putere care manipulează cea mai mare slăbiciune a omului – dorința de plăcere” – Robert Greene
De ce vorbim despre seducție la Divorce Journey?

Pentru că am observat că din arsenalul persoanelor care au depășit un divorț lipsește acest ingredient magic – seducția.

Cu toții ne naștem cu puterea de seducție, ea se găsește în noi, dar rămâne la latitudinea fiecăruia să o descătușeze și să o folosească sau să considere că nu au nevoie de acest “artificiu”, sau să considere seducția ca pe un lucru rău, manipulator.

A spune că este rău să ai putere de seducție este similar cu a spune că este rău să ai bani. Banii în sine nu sunt nici răi, nici buni, ceea ce faci cu ei face diferența. La fel este și în cazul seducției.

Dacă am privi jocul seducției cu ochi pozitivi am putea alătura seducției alte cuvinte precum farmec, conectare, încredere în sine, bucuria de a oferi, iubire și vulnerabilitate.

“Seducțiile sunt, cel mai adesea, benefice pentru cel care le trăiește, deoarece îl mută în alt regim spiritual: trăiește mai intens și cere mai mult de la viață, pentru că a seduce înseamnă a sugera altuia un nivel superior de existență spirituală.” – Sorin Lavric

Am întâlnit însă și bărbați bogați care credeau că ei nu au nevoie să seducă, pentru că sunt oricum vânați pentru poziția sau contul lor.

Dar am întâlnit și femei puternice, în poziții de conducere sau antreprenoare de succes, care nu se mai considerau potrivite pentru jocul seducției.

Și totuși aceste persoane sunt cele care se plâng că viața parcă și-a pierdut farmecul, că se plictisesc și că toate interacțiunile lor sunt la fel în fiecare zi, an după an.

Sunt aceleași persoane care nu-și lasă timp să se gândească la viața lor personală, care au înclinat balanța către aria profesională într-un mod periculos, iar când viața personală le intră în faliment, când ajung să aibă relații bazate mai mult pe interese decât pe apreciere adevărată, realizează că ceva lipsește din viața lor.

Puterea seducției este o armă pe care cu toții putem să ne-o însușim, iar seducția bine înțeleasă și folosită este o formă de dezvoltare personală, pentru că ea conține câteva ingrediente necesare în multe aspecte ale vieții.

Încrederea în sine

Nimic nu este mai important decât ceea ce crezi sau ce simți despre tine însuți; Încrederea în sine este o atitudine, o experiență importantă pentru dezvoltarea armonioasă a personalității și pentru interacțiunea eficientă cu ceilalți. Acest lucru înseamnă să ai încredere în capacitatea ta de a alege, de a lua decizii, de a te adapta la schimbări. Și mai înseamnă să știi că meriți fericirea.

Atitudinea

Definită în DEX ca ținută sau poziție a corpului sau fel de a fi sau de a se comporta (reprezentând adesea o anumită concepție), atitudinea este un ingredient redutabil al seducției.
O atitudine seducătoare se compune din aspectul fizic atrăgător și dintr-un comportament pozitiv.
Femeile atrăgătoare au o siguranță în energia lor feminina, înțeleg care le este rostul și cum pot să influențeze viața unui bărbat și lasă să se vadă acest lucru prin poziția corpului, prin mișcări, tonul vocii sau priviri.
Un bărbat atrăgător înțelege că el trebuie să inspire siguranță și protecție, atitudinea este de cuceritor sigur pe el și fără să arate vreo frică de a fi respins.

Iubirea (în special cea de sine)

Când te iubești pe tine însuți și ceilalți se vor simți atrași de către tine. Le arăți că-ți cunoști valorile, potențialul și puterea ta interioară. Iubirea de sine îi asigură pe ceilalți că lângă tine și viața lor va fi interesantă și frumoasă. Când te iubești pe tine însuți ai toate motivele să fii fericit, iar fericirea este molipsitoare, toată lumea este atrasă de fericire ca de un magnet. Din acel moment puterea ta de seducție crește într-un mod dramatic.
În concluzie, seducția este fermecătoare și are un rol atât în jocul iubirii, cât și în a câștiga simpatia unui șef, a unui client sau a părinților când ai nevoie de înțelegerea lor.

Seducția este deseori folosită și de către lideri sau mentori care-și seduc discipolii pentru a-i conduce către știința lor. Fără emoția puternică simțită față de maestru, învățătura în sine nu ar fi atât de atrăgătoare.

Seducția este o acțiune reciprocă de a conduce și a fi condus, de a face pe cineva să acționeze și să-și depășească fricile sau limitările!

Pentru a fi la curent cu tot ce urmeaza sa postam, urmareste-ne pe Facebook.