Săptămâna trecută mi-am luat inima-n dinți și v-am mărturisit un adevăr cu care multe dintre voi ați rezonat: cel al „eșecului” asociat divorțului.

Mai mult, am primit multe răspunsuri legate de fricile de după divorț. Vreau să vă mulțumesc pentru deschiderea de care ați dat dovadă – și stați fără griji – vom discuta despre fiecare frică în parte, la momentul potrivit.

Momentan vreau să ne axăm pe câteva lucruri practice pe care e timpul să le faci pentru a înceta să mai asociezi divorțul cu o rușine personală.

1.       E timpul să te separi de oamenii toxici din viața ta

Chiar dacă înseamnă pentru o perioadă limitată. Este sincer cea mai grea lecție prin care am trecut și una dintre cele care produc reacții violente din partea clientelor mele.
„Cum să nu mai vorbesc cu mama?! E mama!”

Știu și înțeleg ce simțiți. Însă trebuie să înțelegem că, uneori, cei mai importanți oameni din viața noastră sunt și cei mai toxici. Nu este realist (sau sănătos) să tăiem orice legătură cu cei dragi nouă, însă în perioada post-divorț este important să ne clădim propriile metode de apărare, să ne vindecăm în liniște și să creștem.

Deci, ca temă pentru data viitoare, aș vrea, în primă fază, să identifici dacă ai persoane care îți amplifică acest sentiment de eșec asociat divorțului. Pot fi oameni din familie, prieteni sau colegi de serviciu. Notează-ți-i și vezi cum ai putea să limitezi interacțiunea cu ei.

2.       E timpul să călătorești singură

Și apropo de oameni și gânduri toxice, e timpul să te eliberezi chiar și de tine.
Propunerea mea (și provocarea mea) este să mergi într-o călătorie singură. Nu trebuie să fie nici departe, nici costisitoare – deci n-ai nicio scuză să nu o faci 🙂
Motivul pentru care te provoc în această direcție este următorul – de multe ori, stând în același loc și făcând aceleași lucruri, întrăm într-un soi de „rutină mintală”. De asta, este important să schimbăm mediul – și cum facem asta mai bine dacă nu călătorind!?

Poți merge o zi pe munte, într-un city break sau o vacanță mai lungă – ideal ar fi să mergi singură, să ai timp tu cu tine, să îți lași mintea să „facă ordine” de una singură și să vezi cum te simți după.

Ia și un caiet cu tine, ține un jurnal al gândurilor tale pentru a vedea progresul.

3.       E timpul să mergi la terapie

Îmi pare rău, dar uneori e inevitabil – trebuie să mergem la terapie. Stai liniștită, și eu merg. Chiar și terapeuții au nevoie de terapeuți. 🙂

Adevărul este că anumite limitări și gânduri super-super bine plantate în mintea noastră nu pot fi scoase doar prin excursii și schimbări de suprafață. Este nevoie să discutăm cu un profesionist și să „săpăm unde doare”.

Îți recomand să cercetezi (online și offline) și să vezi ce se potrivește cel mai bine pentru tine. Ar putea fi psihoterapie, NLP, coaching sau ceva mai spiritual. Ce-ți pot spune este asta – există sigur ceva și pentru tine!

Acum că am terminat de vorbit eu, vreau să aud de la tine – tu cum faci să scapi de o convingere toxică din viața ta? Ai reușit vreodată să faci asta? Dacă da, cum te-ai simțit după?

Aștept un reply de la tine!

Cu drag,
Gabriela
Coach Divorce Journey