Bună Gabi,

Mă numesc Diana și am trecut și eu printr-un divorț acum 10 ani, după un mariaj de 16 ani.

Cumva povestea mea este diferită de a ta, dar după atâția ani trăiți împreună și un copil, pot spune că divorțul a fost foarte dificil.

Adevărul este că am făcut si multe greșeli la divorț despre care vreau să-ți povestesc. 

Pentru mine căsătoria a însemnat (la început) evadarea de sub tutela tatălui (care a fost ceva mai aspru cu mine și care ținea foarte mult la imaginea familiei lui în societate….la vorbele vecinilor).  

Nu pot spune că m-am grăbit să fac pasul acesta, totuși m-am căsătorit la 25 de ani, soțul meu având aceeași vârstă.

El era din alt oraș, un tip foarte liniștit, care nu bea, nu fuma….bărbatul ideal. La o luna după ce am scos actele el a avut un accident și de aici o serie de intervenții chirurgicale care nu se mai terminau.

Începând-o în felul acesta, pe el pensionându-l pe caz de boală în cele din urmă, am luat decizia de a renunța să-mi mai continui facultatea pentru a ne putea întreține. 

Se pare că pentru el n-a însemnat nimic gestul meu, pentru că el și-a continuat studiile, apoi s-a înscris și la masterat, apoi la a două facultate….și eu am început să nu mai corespund cumva. 

Având în vedere că eu lucram în banca, și pe vremea aceea știai când începea programul de muncă…sfârșitul niciodată….domnul având la dispoziție foarte mult timp liber, a găsit de cuviință că ar fi frumos să-și trăiască viața ca-n filme. Deci a apărut amanta, vecină de la blocul alăturat. 

Și așa am ajuns din fata veselă, care lumina încăperea și însuflețea petrecerea (după spusele prietenilor) să ajung a posacă, o neîngrijită, o ființă fără respect față de propria persoană, veșnic obosită și preocupată doar de treburile casnice, copil și soț.

Când am decis în final, după 9 ani, să termin șarada…pentru că deja nu se mai putea vorbi despre o căsătorie, după a treia înfățișare el a promis solemn că nu mai repetă greșeala, că s-a trezit la realitate și că, de dragul copilului în primul rând, ar trebui să încercăm să o luăm de la capăt. 

Mi-au mai trebuit 8 ani să realizez că nu se schimbase nimic de fapt, că nu întrerupsese relația cu amanta, ba mai mult m-a sunat domnișoara să mi se plângă că o înșeală și pe ea!

Dar cireașa de pe tort a fost creditul uriaș pe care-l făcuse (fără că eu să am habar) și cu care îi cumpărase amantei o mașină nou-nouță.

Deci, indiferent care ar fi motivele divorțului, chiar dacă foștii soți rămân în relații amiabile (măcar de dragul copiilor), urmările sunt groaznice…cel puțin în primii 2, poate chiar 3 ani. 

Eu pot să spun că și după 10 ani încă mai suport consecințele acelor greșeli la divorț pe care le-am făcut în primul an. 

Marea mea greșeală a fost că n-am cerut ajutor de specialitate….m-am refugiat în muncă ca să am cu ce să-mi plătesc ratele la banca, să-mi cresc copilul și să-mi plătesc facturile lunare – principala scuză, dar adevăratul motiv – să mă ascund de ceea ce era în sufletul meu.

Toate astea au dus la o relație în care m-am aruncat cu capul înainte și în care am fost la fel de permisivă cu noul partener, la fel de neatentă la nevoile mele…și am ajuns și mai rău. 

Această a două despărțire este chiar mai dureroasă decât prima. 

Îmi cer scuze pentru mult prea lunga mea poveste, dar îmi doresc să fi știut despre aceste greșeli la divorț pe care le-am învățat într-un mod dureros în ultimii 10 ani. 

Am scris această poveste din toată inima, atât pentru mine pentru a-mi ușura sufletul, cât și pentru cititoarele tale care ar putea să evite toate aceste greșeli la divorț pe care eu le-am făcut.

 

Cu drag,

Diana