Aseară am participat ca speaker la un eveniment dedicat femeilor autentice, nonconformiste și ambițioase.

Recunosc că m-am regăsit foarte bine în acel cerc minunat de feminitate. O întrebare venită din public – de ce divorțează până la urmă femeile – m-a determinat să-ți scriu și ție materialul acesta.

 

În general la această întrebare, care sunt principalele motive de divorț, dau datele statistice publicate în fiecare an de Institutul de Statistica (INS).

 

Acesta pune pe primele locuri infidelitatea, abuzul de alcool și violența, problemele financiare etc.

 

Însă aceste motive, pe care le regăsim pe cererea de divorț, sunt doar niște simptome ale unei „boli” mult mai profunde.

 

E ca atunci când spui că un pacient a murit de inimă, dar nu se menționează că avea 75 de ani, suferea de 30 de ani de diabet, hipertensiune arterială și insuficientă renală. Da, i-a cedat inima, dar problema principală nu era acolo.

 

La fel și în cazul divorțului, de multe ori spunem adulter, dar nu ne uităm ce e în spatele nevoii unui partener de a căuta în exterior. Sau spunem că e bețiv, dar nu săpăm să vedem dacă e alcoolism în familie, e determinat de o tristețe cronică sau de circumstanțele de viață.

 

Abia când dăm deoparte aceste motive superficiale găsim motivele reale ale divorțului, cele pe care le putem influența în realitate.

 

Cred că am auzit cu toții de femei care de ani de zile se plâng de comportamentele soților lor, dar tot de ani de zile nu fac nimic altceva decât să se întrebe între ele ce e de făcut. Și răspunsul vine din același loc de neînțelegere și modele greșite văzute în familie.

 

Aseară vorbeam despre sfatul pe care o femeie înșelată îl primește cel mai adesea, de la femeile din anturajul ei.

 

Toate vor ști că soțul acesteia probabil este nemulțumit de cât este soția de disponibilă sexual și îi vor recomanda să lucreze la acest aspect. „Du-te, dragă, la Victoria’s Secret, la coafor și la cosmetică și fii și tu mai drăguță cu el”.

 

A mai auzit cineva sfatul acesta? Oare chiar funcționează?

 

Acum vin și te întreb, cam ce energie de bucurie, joacă și iubire are o soție înșelată, care trebuie să se costumeze și să se prefacă, pentru a-și păstra bărbatul?

 

Și cum ne imaginăm că va reacționa acesta? Va gândi logic, cu mintea bărbătească „Aha, deci de când am amantă, văd că și soția e mai disponibilă, deci asta era!”

 

Da, facem gesturi nebunești ca cel de mai sus, de frică să nu ne pierdem partenerul, statutul sau imaginea în societate.

 

Dar cu ce preț?

 

Sa ne pierdem pe noi, încrederea în cine suntem și poate demnitatea.

 

Am folosit exemplul de mai sus ca să arăt că cei care ne-au predat regulile căsniciei au trăit în alte vremuri, au avut alte presiuni și circumstanțe, care nu mai sunt valabile în ziua de azi.

 

După ce am asistat peste 150 de cazuri de divorț pe diferite motive, după ce am discutat cu mii de oameni live sau online despre divorțul lor și după experiența mea personală de 20 de ani de căsnicie, cred că pot identifica care este principalul motiv de divorț, iar acesta se rezumă la…

 

„AȘTEPTĂRI NEREALISTE”

 

Hai să vedem despre ce așteptări vorbesc și abia aștept (altă așteptare) să aud și părerea ta.

 

  1. O primă așteptare falsă este că această instituție a căsătoriei ne asigura un trăi fericit până la adânci bătrâneți, sau până ce moartea ne va despărți. Sună ca un tărâm al siguranței depline. Adevărul că în ziua de azi, când totul se schimbă rapid, pentru o astfel de promisiune ai face orice. Dar să fim realiști – chiar mai crede cineva că tot greul este până ajungi la starea civilă, iar mai departe se ocupă celula societății și tu nu mai ai griji? După cum bine știm, o relație este un loc de odihnă, siguranță, dar și un loc de creștere și transformare. Iar când cei doi au viteze, stiluri sau concepții diferite de evoluție, celula noastră trece prin multe provocări și nu avem nicio asigurare medicală pentru ea. Jumătate dintre mariaje nu rezistă.
  2. A două așteptare falsă diferă la cele două sexe. Femeile se așteaptă ca partenerul lor să se schimbe după căsnicie (din păcate se schimbă, dar nu cum vor ele), iar bărbatul se așteaptă (și speră) ca ea să nu se schimbe după căsătorie, să rămână aceeași zână de care s-a îndrăgostit (ceea ce este rar întâlnit, de asemenea). Iar de aici pornesc conflictele și „dezamăgirile”, care-l fac pe el să caute o altă femeie, care seamănă cu versiunea soției dinainte de nuntă și pe ea să fie dezamăgită. Sau invers, ea să gasească alt partener care poate fi schimbat mai ușor :).
  3. A treia așteptare falsă aparține în special femeilor și este că el mă va face fericită. Multe femei intră în mariaj cu o serie de traume din copilărie, care n-au fost niciodată adresate, ci mai degrabă bine mascate până la nuntă. Ele speră că partenerul va fi capabil, prin iubirea lui declarată, să intuiască și să-i panseze ei angoasele, depresiile și fricile. Doar că rareori găsim parteneri care să fie atât de instruiți încât să fie capabili să gestioneze astfel de situații. Poate dacă el este mult mai matur, sau eventual trecut printr-un divorț, este mai obișnuit cu emoțiile și trăirile femeilor.
  4. Nu în ultimul rând sunt valorile noastre care nu ne sunt foarte clare până în momentul în care începem să simțim diferit, să ne dorim altceva de la viață, să ni se pară că ne sufocăm în relație. Este o așteptare falsă ca unul dintre parteneri să renunțe la valorile lui de dragul relației și să fie și fericit în același timp. Deci când lucrurile nu mai merg, cercetează valorile – găsești aici un test, pe mine cel puțin m-a luminat atunci când am aflat despre acest concept. SCARA VALORILOR (Robert Dilts si Peter Senge)

 

Cred că aș putea continua la nesfârșit cu așteptările nerealiste în căsătorie, te las și pe tine să-mi trimiți exemplele tale.

 

În concluzie, dacă aș recomanda ceva unui cuplu care trece acum printr-o criză, sau preferabil care vrea să evite apariția ei, ar fi să investească în relație!!

 

CUM?

 

  1.       Studiu (și nu repetarea acelorași strategii care nu au funcționat până acum sau sfatul părinților sau a nașilor) despre ce înseamnă o relație în ziua de azi, cum se menține armonioasă, limbajele iubirii, traumele copilărei, tipuri de atașament, cauzele infidelitatii etc. și va las pe voi să mai dați exemple de materiale de studiu pentru cupluri.
  2.       Să participe activ și împreună la webinarii, cursuri, ateliere pentru cupluri – am acum în minte o serie de webinarii gratuite pe care Pera Novacovici le ține pentru cupluri, precum și programul Maeștrii Relațiilor Sănătoase (Institutul Gottman).
  3.       Să meargă la terapie individuală, dacă simt că au lucruri nerezolvate din copilărie.
  4.       Să meargă la terapie de cuplu sau coaching, dacă se anunță o criză.
  5.       Să aloce timp și energie acestui capitol important al vieții – relația și viața de familie.

 

Pentru că dacă lăsăm relația să înflorească doar în concedii și eventual în weekend, este la mare risc de destrămare.

 

Aștept cu mare drag părerea ta legată de acest subiect.  Eu am fost inspirată de discuția de aseară și chiar dacă nu e cel mai științific articol, cu siguranță sunt teorii pe care le-am recunoscut în practica mea și în care cred.

 

Cu drag,

Gabriela

 

P.S. Dacă vrei să știi cum funcționează un program de coaching și ce avantaje ți-ar putea aduce, dă click aici și găsește mai multe informații. Nu ezita să-mi scrii!