Fiecare copil este unic şi va reacţiona diferit la separare sau divorţ.
Din statistici știm că 18.500 de copii au provenit, numai anul trecut, din familii divorțate. Mulți dintre copii transportă cicatrici, după lupta interioară din perioada divorțului, la vârsta adultă. Dar, părinții care iau decizia să divorțeze pot stopa daunele prin gestionarea propriului lor comportament.
Cum va reacţiona poate depinde de:
■ personalitatea şi temperamentul lui
■ istoricul familiei tale
■ cercul de prieteni, mediul înconjurător, comunitatea
Studiile arată că vârstă unui copil şi etapa de dezvoltare în care se află sunt factori importanţi în reacţia lui.
Factori cheie pentru orice vârstă
Indiferent de vârsta sa, totuşi, există câteva lucruri importante pentru el:
■ Redu conflictul cu celălalt părinte. Dacă el persistă, protejează-ţi copilul de el.
■ De exemplu, nu spune lucruri negative despre celălalt părinte de faţă cu el.
Pentru copiii mai mici e important de reţinut că deşi nu înţeleg cuvintele, pot simţi tensiunea şi conflictul.
■ Având în vedere că parentingul de unul singur este mai dificil, lucrează pentru a deveni un părinte mai bun.
■ Oferă-le copiilor sprijin şi oportunitatea de a forma o relaţie şi cu celălalt părinte.
Încearcă să găseşti metode eficiente de a comunica cu fostul partener despre ce se întâmplă în viaţa copilului vostru. De exemplu, puteţi opta pentru conversaţii telefonice sau e-mail. Aceste conversaţii va pot ajută să va asiguraţi că cel mic nu vă „joacă pe degete”.
Bebeluşi şi copii mici: De la naştere la vârsta de 2 ani
La vârsta aceasta copilul depide de tine pentru nevoile lui fizice şi emoţionale. Ataşamentul lor faţă de oamenii care au grijă de el şi alte persoane importante este vital pentru dezvoltarea lor sănătoasă, atât emoţională, cât şi psihologică.
Aceştia au o înţelegere limitată a lumii.
Ei nu vor înţelege că te separi sau divorţezi. Dar vor simţi că eşti supărat sau tensionat, şi vor reacţiona la asta.
Primele experienţe îi pot influenţă mai târziu în viaţă. Au nevoie de lucruri previzibile şi rutină. Au nevoie de grijă şi conexiuni emoţionale. Rutina poate fi diferită în fiecare casă, dar cu cât acţiunile sunt mai previzibile şi repetitive, cu atât le va fi mai uşor.
La ce trebuie să ai grijă:
■ probleme cu dormitul, mâncatul sau învăţatul să meargă la toaletă
■ întârzieri în dezvoltare sau blocaje temporare în abilități deja atinse (de exemplu, în vorbire) dificultatea de separare de tine sau evitarea interacţiunilor sociale
■ plâns, irascibilitate, crize
Cum să îi ajuţi:
■ Reaminteşte-le că îi iubeşti şi că o să ai grijă de ei.
■ Roagă îngrijitorii să te anunţe dacă observă schimbări.
■ Introdu schimbări în rutină pe cât de gradual posibil.
*Fragment preluat din „Copiii și divorțul – Ghidul pentru părinți” disponibil curând și online.
Pentru a fi la curent cu tot ce urmeaza sa postam, urmareste-ne pe Facebook.