Tu ai inteles ce vor barbatii? Sex, nu? :)

Publicat
ce vor barbatii

Tu ai înțeles ce vor bărbații?

Multe femei acuză bărbații că sunt superficiali și că nu-i interesează decât un singur lucru – sexul.

Și-atunci cum se face că aud atâția prieteni, clienți și membri ai familiei de sex masculin care se plâng de singurătate, de neatenție, de lipsă de iubire?

Așa cum nu toate femeile sunt hiene care aleargă după bani, așa nu toți bărbații vor doar sex.

Dar ce vor, de fapt, bărbații? Înainte de a putea discuta despre ce vor bărbații, este important să înțelegem ce ne dorim și ce știm noi, ca femei.

Sunt foarte surprinsă când constat cât de puține știm noi, femeile, despre felul în care gândesc, simt și se comportă bărbații. De fiecare dată când văd asta la vreo clientă sau prietenă, îmi dau seama că prima în această situație am fost eu.

Când am divorțat, după 20 de ani de mariaj, după o relație înainte de căsătorie și cu un tată prezent în viața mea, consideram că știu cu ce se mănâncă acest „prototip” – bărbatul. E adevărat că nu înțelegeam de ce nu reușisem să fac să funcționeze o relație armonioasă între mine și ei (sau cel puțin, nu de fiecare dată).

Apogeul a fost în clipa în care, după divorț, m-am îndrăgostit brusc de un bărbat, iar acesta a dispărut înainte să mă dezmeticesc din bătăile primilor fluturi în stomac.

Din acel moment am lăsat autosuficiență la o parte și am început să studiez.

Așa am aflat că prin diferența de sex, natura ne-a înzestrat cu roluri și aptitudini diferite, toate pentru a asigura perpetuarea speciei. De aceea, ce se potrivește și place unui bărbat, chiar dacă uneori nouă nu ne place, este pentru o cauză mult mai mare – adică supraviețuirea noastră de milioane de ani

Studiind psihologia bărbatului și înțelegând felul în care sunt „construiți”, am înțeles că bărbații:

  1. Sunt vânători prin naștere, pentru a putea să asigure hrană și supraviețuirea familiei.
  2. Sunt mai înclinați către acțiune intensă, care alternează cu perioade de odihnă spre deosebire de femei, care prididesc nonstop.
  3. Pentru bărbați instinctul sexului este cam de 10 ori mai puternic decât al femeilor, pentru a putea asigura transmiterea vieții la cât mai multe purtătoare ale puilor lui (de aici și discuțiile despre monogamie).
  4. Bărbații sunt atrași în primul rând la nivel fizic – în lipsa atracției fizice nu va exista o relație bună; dar sunt necesare anumite etape ca această atracție să se transforme în iubire și angajament.
  5. Bărbații sunt mult mai constanți în gândurile și emoțiile lor, sunt mai previzibili și relativ ușor de înțeles (în comparație cu complexitatea și impredictibilitatea emoțiilor feminine).
  6. Anumite comportamente ale femeii sunt extrem de atrăgătoare pentru un bărbat, pe când altele îl pun pe fugă (de exemplu sunt atrași de femeile care primesc mai mult decât de cele care oferă).

Lista caracteristicilor unui bărbat și a diferențelor față de femei poate continua, dar din aceste informații noi, femeile, putem înțelege de ce, spre exemplu, bărbații pot să dispară după primele întâlniri, fără nicio explicație, și doar înțelegând aceste aspecte, putem să ne schimbăm comportamentul astfel încât să putem evita aceste situații.

Mai mult, având toate cunoștințele necesare, noi, femeile suntem perfect capabile să alegem cel mai bun partener pentru noi, să știm cum să începem și să menținem o relație de iubire cu acesta.

Știi, de multe ori când spunem că „nu mai sunt bărbați buni, că toți bărbații buni sunt luați”, de fapt la nivel profund noi ne simțim speriate de faptul că și bărbații buni s-au transformat în bărbați răi în mâinile noastre – de ce? Pentru că nu am știut să vorbim pe limba lor.

Multe femei îmi spun: „să învețe el limba mea, de ce să fac eu tot efortul?” Sunt convinsă că majoritatea sunt încă singure și se întreabă de ce. 

Pentru că noi, femeile, învățăm mai ușor limbi străine 🙂

Despre toate aceste lucruri vom vorbi pe larg în modulul 3 al programului FEMINA, care începe în această săptămâna. Și nu va fi doar discuție, ci vor fi sesiuni de coaching de grup, în care fiecare situație punctuală a fiecare participante va servi că lecție și pentru celelalte.