5 metode testate de femei pentru a-si reveni dupa divort

//5 metode testate de femei pentru a-si reveni dupa divort

5 metode testate de femei pentru a-si reveni dupa divort

Divortul aduce multe schimbari in viata unei femei.
Indiferent de durata casatoriei, de conditia financiara sau de statutul social, un divort necesita timp si efort pentru restabilirea echilibrului initial.

Metodele prin care cineva isi poate reveni cat mai rapid si cu suferinta cat mai putina au fost studiate de psihologi, coachi, NLP-isti si alti specialisti.
In acelasi timp fiecare femeie care a trecut prin aceasta experienta a invatat si a testat propria strategie sau mix de strategii, in incercarea de a dovedi ca ea va reusi mai usor decat spun cartile.

De unde stiu? In primul rand pentru ca am fost acolo. Dupa divortul meu am consumat tot ce am gasit scris, inregistrat sau prezentat live despre acest subiect. Pe urma am incercat rand pe rand fiecare strategie si am vazut cat de eficienta este si in cat timp incepe sa-si arate roadele.

La cativa ani de la divort am infiintat unicul program de suport al persoanelor afectate de divort si de atunci am fost martora la zeci sau chiar sute de cazuri care au experimentat aceleasi strategii.
Acum pot sa clasific strategiile de revenire dupa divort in 5 tipuri distincte, iar la final iti voi spune care dintre ele chiar functioneaza.

1. Strategia strutului – pleaca de la premisa ca daca bagi capul la fund, timpul le rezolva pe toate. Plus ca tu esti destul de puternica incat sa-i faci fata divortului fara probleme. Nici macar sa nu-ti pese!
Realitatea este insa alta si chiar daca imediat dupa divort ai impresia ca toata lumea e a ta cu atata libertate, etapa de negare nu dureaza mai mult de cateva luni.
Am trecut si eu prin aceasta strategie, norocul meu a fost ca m-a prins o depresie din urma si mi-a oprit negarea.
In realitate stiu si femei care au reusit cu aceasta strategie, dar multe  dintre ele se plang de singuratate si la 10 ani distanta de la divort.

2. Anestezia – atunci cand durerea e prea mare ca sa te mai prefaci, ai optiunea de a o anestezia cu un calmant.
De obicei acesta este aloolul, dar poate fi si munca peste masura sau jocurile de noroc sau mai rau, drogurile.
Insa oricine stie ca o anestezie este temporara, si chiar daca te tii in starea asta cativa ani, tot vine ziua cand va trebui sa dai piept cu adevarul. Nu mai spun ca in aceasta perioada nu simti durerea, dar nici bucurie multa nu intra sub anestezia ta.

3. Relatia pansament – cand vine Fat Frumos si-ti muta gandul si inima la o poveste nou-nouta, astfel incat ce a fost s-a si sters din senin cu buretele.
Dintre toate strategiile pe asta o gasesc cea mai toxica. De ce? Pentru ca nu ai cum sa cladesti o relatie sanatoasa cand nu ai reusit sa faci pace cu trecutul, cand nu ai avut timp sa intelegi ce s-a intamplat in relatia anterioara si nici sa vindeci toate ranile adunate. De obicei aceasta relatie provoaca daune si mai mari decat cele aduse de divort, si multe dintre clientele mele sufereau mai mult dupa o astfel de relatie decat dupa divort.

4. Razbunarea – ghici a cui arma e asta? Dintr-un motiv lesne de inteles de catre psihologi, suntem setati sa vrem sa ne razbunam pe cei care ne ranesc.
“Vreau sa ma regrete” imi spun multe dintre femeile care ajung in programul Divorce Journey. Chiar asa? Si la ce ti-ar folosi? Probabil ca o saptamana, o luna ai jubila la ideatia ca el e la pamant oftand dupa tine, iar tu ai trece glorioasa printre oftaturile lui. Dar gloria asta trece repede.
La final, daca esti o femeie de 35-40 de ani trebuie sa te gandesti ca mai ai probabil inca pe atata de trait, de experimentat si de iubit, iar razbunarea asta nu-ti va tine de cald o perioada prea lunga. Si totusi sunt multe femei care in prima luna dupa divort se programeaza la chirurgie plastica sa-si mareasca sanii, la stomatolog sa-si albeasca zambetul, sa-l faca pe el sa realizeze ce a pierdut!
Din pacate doar ele pierd bani si energie, nerealizand ca starea de fericire nu vine din validarea oferita de celalalt. Le-am vazut pe aceste femei cum s-au facut frumoase, dar nu puteau zambi.

5. NEW START – aceasta strategie s-a dovedit suta la suta castigatoare pentru toate cele care am aplicat-o.
In ce consta?
Faci un efort constient sa inchei cu trecutul, faci inca un efort sa intelegi ce n-a functionat si ce ai tu de invatat de aici, accepti realitatea si incepi transformarea.
Carti, seminarii, sedinte individuale de psihologie si coaching, tabere de dezvoltare personala, noi prieteni, noi pasiuni, noi iubiti – intr-un cuvant, o noua viata!

Clientele care au aplicat aceasta strategie sunt acum fericite si chiar reusesc din noua pozitie sa le sustina si sa le incurajeze pe cele care inca incearca strategiile 1-4.

As vrea sa stiu ce strategie ai aplicat tu daca te-ai confruntat cu un divort si daca mai stii si altele decat cele descrise. Lasa-mi un mesaj aici, mi-ar placea sa stam de vorba pe acest subiect.

Cu drag,
Gabriela

Coach
Divorce Journey

By | 2018-08-27T22:22:29+00:00 August 27th, 2018|Uncategorized|0 Comments

Leave A Comment