Divorțul la mediator – DE CE SĂ ALEG MEDIEREA?

Divorţul este o experienţă care devine aproape comună în zilele noastre…firească dacă ne gândim că viaţa a devenit tot mai intensă şi uneori dificilă, iar fiecare încearcă să o trăiască din plin în concordanţă cu valorile şi nevoile sale.

Deşi de fiecare dată alte părţi implicate şi alte premise, concluzia este aceeaşi: doi adulţi decid (chiar dacă unul iniţiază şi celălalt acceptă situaţia ca atare) să renunţe la instituţia căsătoriei. Sună ca un final, dar de fapt este începutul unei experienţe, pentru care de cele mai multe ori chiar şi cel care o iniţiază nu este pregătit.

Ce se întâmplă când alegi să discuţi acest subiect împreună cu cealaltă parte implicată la mediator? Din perspectiva mea, a mediatorului, se întâmplă ceva magic. Doi adulţi extrem de încărcaţi emoţional, care se luptă interior cu frica inerentă unui nou început şi cu rezistenţa specifică la schimbare, trec printr-un proces de negociere asistată despre subiecte extrem de importante din viaţa lor.

Este o experienţă intensă, într-un mediu sigur din perspectiva confidenţialităţii şi al discreţiei, se discută liber şi despre orice doresc părţile să discute, şi atâta timp cât doresc să discute. La finalul procesului de negociere asistată, cei doi adulţi iau împreună decizii – atenţie! sunt deciziile lor, nu impuse de un terţ cu autoritate – adică procedează aşa cum au procedat cu ceva timp în urmă, când tot ei au decis de comun acord să se căsătorească.

Tot ceea ce părţile decid se consemnează în acordul de mediere care, ulterior, este comunicat fie notarului, fie judecătoriei. Conţinutul acordului de mediere este inserat integral şi nealterat în sentinţă sau în convenţie.

Magia pe care o menţionam mai sus constă în procesul care, prin abilitatea mediatorului şi implicarea părţilor, în câteva ore sau zile petrecute împreună (indiferent de numărul lor), reuşesc să soluţioneze conflicte complexe care păreau de nerezolvat, cu conservarea unor relaţii cel puţin civilizate.

A divorţa este ca şi cum am merge iar la şcoală – nu ne plac toate materiile dar trebuie să luăm examenul final. Spre deosebire de şcoală, restanţele în această experienţă sunt aproape imposibile şi fiecare este responsabil pentru ce a învăţat în perioada respectivă.

Este dificil? Da, întotdeauna când este vorba de vieţile noastre, de copiii noştrii, de proprietăţile şi de viitorul nostru sau al altora este îngrozitor de greu.

Este complicat? Da, cu copii sau fără copii, cu proprietăţi sau cu rate la bănci, cu afaceri comune sau simpli angajaţi, întotdeauna este complicat şi atunci diferenţa o face calitatea celui pe care îl alegem să ne ajute în această experienţă.

Informaţii privind experienţă mea cât şi despre avantajele medierii găsiţi în pagină www.globalmediator.eu.

Alege medierea ca alternativă viabilă pentru soluţionarea unui conflict pentru că:

  • Este respectată confidenţialitatea tuturor procedurilor derulate şi a informaţiilor furnizate;
  • Costul şi timpul alocat rezolvării conflictului sunt reduse, comparativ cu cele aferente unui litigiu;
  • Soluţiile sunt creative, nelimitate şi personalizate fiecărei situaţii în parte;
  • Generează şi mecanismele de prevenire a unor potenţiale conflicte viitoare;
  • Îmbunătăţeşte calitatea vieţii părţilor într-un timp foarte scurt;
  • Medierea înseamnă respect, onestitate, încredere, bunăvoinţă, atenţie, seriozitate, comunicare şi relaţii.

Cu drag,

Soriana Constantinescu.

2017-07-19T12:31:51+00:00 31 iulie 2016|0 Comentarii

Comenteaza