16507156_10210918485050625_1162506547_n

DR. GABRIELA SAULEA

Sunt medic, sunt mamă și am fost căsătorită timp de 20 de ani.

În experiența mea profesională, activând timp de 20 de ani în industria farmaceutică, am avut ocazia să întâlnesc numeroși oameni care înfruntau diferite provocări în viață, iar ca Board Member într-o corporație americană am învățat că orice problemă are cel puțin o soluție.

Când am fondat Divorce Journey m-am gândit la persoane ca tine și ca mine, care au plecat la drum cu bagajul de vise frumoase și cu ambiția să obțină succes în toate aspectele vieții.

Ca și tine, și eu mi-am dorit să-mi întemeiez o familie frumoasă, să am parte de fericire “până ce moartea ne va despărți”, iar în domeniul profesional să mă bucur de succes, apreciere și stabilitate financiară.

Divorțul meu a survenit după mulți ani de căsătorie și mi-a adus numeroase lecții de viață: această experiență dureroasă mi-a aratat cât de nepregătiți suntem pentru un astfel de eveniment și cât de puțin structurate sunt serviciile specifice pe care le poți accesa în cazul unui divorț.

De aceea am hotărât să împărtășesc experiența și învățăturile acumulate și altor persoane, care traversează un divorț și care ar putea beneficia de suport, educație sau pur și simplu de simpatie.

Acumulând experiența personală și cea profesională, având pregătire de medic și formare în coaching, experiența în corporații multinaționale și conexiuni în multe arii de activitate, am hotărât să reunesc toate aceste resurse sub același brand – Divorce Journey – și să le pun în slujba ta.

Divorce Journey reunește specialiști recunoscuți care îți oferă informații și servicii în domeniile vieții impactate de divorț: emoțional, juridic, coaching, parenting, sănătate și stil de viață și pe care-i poți descoperi la Pagina Specialiști.

 

TESTIMONIALE

Dacă ați intrat pentru prima dată într-un birou corporatist și ați văzut o rază de soare, trebuie ca în acel birou să fi lucrat Gabi. Sau macar era în trecere pe acolo.

Gabi e un om senin, fără să fi avut doar drumuri netezi (o fi avut vreodată cineva așa ceva?), fără să fi parcurs doar poieni de flori. A urcat și ea munți, ca noi toți, s-a luptat cu văile, cu piscurile. Însă ea a știut mereu să-și vindece zgârieturile firesc, asumându-și-le, mergând mai departe ca și cum drumul trebuie oricum parcurs. Și asta ar reprezenta (de fapt) frumusețea absolută a vieții.

Nu m-a mirat nicicum când am auzit că Gabi face acum coaching pentru fericire.

Roberta Roșca, MD Senior Manager Clinical Management București
Pentru toți aceia care veți interacționa cu Gabi: pregătiți-vă pentru o experiență intelectuală și emoțională la un nivel înalt.

Printre multe calități, Gabi are una care o recomandă pentru a fi un bun COACH: știe să asculte și să interpreteze. Este o persoană tânară dar matură, cu experiență în a înțelege contextul fiecărui caracter în circumstanțele momentului. Dacă aveți întrebări sau dileme despre ceea ce vi se întâmplă sau s-a întâmplat deja, merită să vorbiți cu Gabi. Veți afla lucruri despre voi pe care fie nu le știați, fie nu aveați curajul să le aflați.

Mihai Briciu, Business Operations Director Novo Nordisk
Gabriela are toate simptomele de a fi un om fericit. Nu și-a permis de la început asta dar, cu timpul, a ales să creadă în ea și in visurile ei.

Eu sunt tare mândră că am putut contribui- ca si coach- dar marele merit este al ei deoarece cu perseverență și-a depășit obstacole, s-a căutat pe ea în ea, s-a găsit apoi și-a urmat și își urmează visul frumos de a ajuta femei care au trecut prin aceeași experiență ca și ea.

Îți multumesc, Gabriela, pentru că ești un om fericit!

Florina Onețiu, Coach, Centrul Fericirii București
Gabi este o femeie cu o energie aparte, bogată sufletește și pregatită să își ia lecțiile de viață și să le transforme subtil în ancore pentru femeile care sunt pe același drum cu ea.

Gabi este o adevărată inspirație pentru mine, un cocktail de fericire și inteligență pe care mi-l oferă cu bunatate ori de cate ori am plăcerea să vorbesc cu ea.

Irina Ghioc, Artist Plastic, București
În perioadele dificile din viață e bine să te lași ghidat de persoane competente, care înțeleg prin ce treci.

Gabi are capacitatea de a înțelege perfect o situație, are inteligența de a vedea destinația finală, dar și înțelepciunea de a te lăsa pe tine să-ți alegi drumul spre destinație.

În plus Gabi pune suflet în proiectele sale și inspiră încredere celor din jur.

Prof. Dr. Adrian Streinu-Cercel, București
Gabi has a long track record of successes in coaching people.

In her career, she helped teams and individuals to go through rough times, to enhance their skills and to achieve their personal and professional goals.

She helps people to stay focused, to exploit their strengths and to handle their weaknesses.

Angeliki Economou, HR Professional, Athens