Când TRISTEȚEA TA are nevoie de SPECIALIST

Toate am experimentat tristețea de multe ori în viață: când am luat note mai mici la școală, când băiatul pe care îl plăceam o plăcea pe colega din altă clasă, când părinții făceau ceva contra dorințelor noastre, când ne-am contrat cu colega de serviciu sau cu șeful etc. Dar, acele tristeți treceau în câteva ore până la câteva zile. Ziceam „am fost supărată, dar mi-a trecut”.

Viața personală își urmează cursul pe lăngă cea profesională. Te-ai căsătorit cu cel cu care credeai că vei rămâne până când veți fi amândoi albi. Eventual aveți un copil, poate doi. Încet, încet, timpul a trecut și ai remarcat că a încetat comunicarea, că nu mai sunteți “ca la început”. Au trecut niște ani, timp în care ați încercat să refaceți relația fragilă de-acum. Din diverse motive, ați divorțat.

Ești tristă și tristețea este acum așa de mare încât durează toată ziua, aproape în fiecare zi timp de cel puțin două săptămâni, plângi mult mai ușor decât înainte.

Nu ai chef să faci nimic și doar ai zace în pat, eventual tragi de tine să faci una, alta prin casă.

Viața ar merge înainte, dar tu simți că totul se mișcă foarte lent. Nu ai energie mai deloc, nu poți să dormi sau, din contră, dormi prea mult. Începi să slăbești pentru că pofta de mâncare a scăzut sau începi să iei în greutate pentru că ai mânca mereu.

Poate simți o stare de neliniște care aduce cu ea senzații fizice necunoscute până acum: palpitații, lipsă de aer, dureri de cap, amețeli, senzație de apăsare pe piept sau de “nod în gât” etc.

Devii nervoasă și ești mereu “în tensiune”.

Te simți vinovată și îți auto-reproșezi că puteai face mai mult, că puteai suporta mai mult, de dragul lui, de dragul copiilor.

Remarci că te concentrezi greu, mai ales la serviciu și că îți e din ce în ce mai greu să iei decizii chiar și pe cele simple.

Timpul trece și încep gânduri mai negre, cum că viața nu merită să fie trăită, că ar fi mai bine fără tine în lume, că mai bine n-ai mai fi.

Ei bine, când ai cel puțin cinci din aceste simptome (gândurile negre fiind un mare semnal de alarmă) este momentul să ceri ajutorul unui specialist. Aceasta este Tulburarea Depresivă Majoră.

De cele mai multe ori, până să ajungi la un specialist din domeniul Psy (psihiatru, psiholog, psihoterapeut), încerci să găsești o soluție: poate vorbești cu o prietenă sau două; poate mergi la medicul de familie să îți dea un somnifer sau direct la farmacie unde poți primi “ceva ușor, din plante”; poate descoperi că un pahar de vin te liniștește și te și adoarme, poate îți iei câteva zile de concediu de odihnă.

Pe scurt, încerci orice metodă pentru a-ți fi bine, ceea ce este normal, până la urmă. Însă, toate aceste variante poate vor funcționa pe o perioadă scurtă de timp. Unele sunt benigne, adică nu îți fac rău fizic pe termen lung ci doar vor permite depresiei să evolueze. Dar altele pot nu numai să agraveze în timp depresia ci chiar să determine alte probleme fizice (cum este consumul cronic de somnifere sau consumul de alcool sau droguri). Când remarci că ai luat somnifere mai mult de o lună și tristețea ta e la fel, e momentul să ceri ajutorul unui specialist. Când ai început să crești consumul de alcool pentru că un pahar de vin e prea puțin pentru a te adormi sau liniști, e momentul să ceri ajutorul unui specialist.

Îți înțeleg reținerea de a merge la un medic psihiatru. Din păcate, părerea generală este că dacă ajungi la psihiatru vei fi considerată că ai oarece “nebuneli”, că acesta te va trata cu “medicamente puternice” care te vor face “legumă” și de care vei ajunge sigur dependentă, că numai cei slabi ajung la pastile pentru că sunt incapabili să își revină singuri. Realitatea e departe de aceste credințe care, din păcate, sunt majoritare în populația română.

O să le iau pe rând.

Tulburarea depresivă este o afecțiune medicală, așa cum sunt bolile cardiace și totuși nu încercăm singuri să ne facem electrocardiogramă, ci mergem la specialistul cardiolog; așa cum este diabetul și totuși nu încercăm singuri să ne stabilim medicația antidiabetică, ci mergem la specialistul diabetolog; cum este gastrita și, când ne doare stomacul, mergem la specialistul gastro-enterolog. Atunci de ce să ai pretenția de la tine că trebuie să îți repari singură depresia?

Este o “nebuneală” să fii trist? Știai că după moartea cuiva drag cei mai mulți facem așa numita „Depresie de doliu?” Are toate simptomele unei Tulburari depresive: suntem mereu triști, plângem mult, tragem de noi să facem ceea ce trebuie prin casă, la serviciu, avem probleme de somn sau alimentare. Și totuși nu considerăm că este o “nebuneală”, așa-i? Depresia de doliu nu se tratează de obicei medicamentos, dar dacă durează mai mult de 3 – 6 luni sau simptomatologia devine severă, ea are indicație de tratament psihotrop.

Medicația antidepresivă apărută în ultimii 20-25 de ani este mult mai ușor de tolerat din punct de vedere a efectelor adverse. Adică medicamentele  nu te vor face legumă; despre aceste efecte adverse, daca ele vor apărea (pentru că nu este obligatoriu), îți voi explica pe îndelete și voi face tot posibilul să fie cât mai mici și cât mai rare. Vei putea merge la serviciu, vei putea să ai din nou grijă de tine, de familie, de casa ta. Și vei începe să găsești soluții la probleme care păreau de nerezolvat. Așadar, medicamentele nu sunt puternice ci ele sunt potrivite pentru afecțiunea ta.

Sunt substanțe care dau dependență și acelea sunt medicamentele de tip benzodiazepinic (adica acelea pe care le poți primi “pentru liniște”): alprazolam, bromazepam, diazepam, lorazepam, dar si hipnoticele (somniferele): zolpidemul și zopiclonul. Despre acestea poate ți s-a spus că  “sunt ușoare” sau că ”iau și eu și mama”. Doar că acestea pot da dependență.

Medicația antidepresivă nu dă dependență.

De asemenea, poți să fii sigură că, dacă în urma consultului psihiatric reiese că nu este nevoie de medicație ci doar de psihoterapie, atunci te voi înduma către psiholog. Oricum, psihoterapia este o parte importantă a refacerii tale fiind foarte util să înțelegi ceea ce s-a întâmplat și cum să îți utilizezi resursele în a te ajuta pe termen lung.

În concluzie, sunt tristeți trecătoare, normale în viața fiecărui om, dar sunt și situații în care vorbim despre o boală – Tulburarea Depresivă Majoră – când tristețea experimentată este fie prea lungă, fie prea dureroasă și atunci medicția este firească, ca în orice altă patologie.

Cu drag,

Dr. Elena Todea

2017-07-19T12:31:51+00:00 7 august 2016|1 Comentariu

Un comentariu

  1. Bobbo 15 februarie 2017 la 10:54 - Raspunde

    My prbleom was a wall until I read this, then I smashed it.

Comenteaza